Spre deosebire de orice alt lucru, un om este nu numai ceea ce este privit din afară. Un om este, sau poate fi, multe alte lucruri, din toată pleiada de lucruri pe care le crede despre sine. Iar lucrurile acestea pot fi aproape orice. Uneori un om este o țară, un animal, un rol, o mască, o armă sau o armată, un sclav, un arbore, un zeu, o umbră. El poate fi nu numai un anumit lucru (diferit de ceea ce este acel lucru privit obiectiv din exterior), dar mai ales poate fi un alt lucru sub o formă diferită de forma sau aparența pe care acel lucru o are în mod normal.
În momentul acela este foarte greu pentru tine ca observator din exterior să înțelegi exact cum anume se vede universul din perspectiva acestei noi identități a omului din fața ta. Dar lucrurile devin și mai complicate pentru că nu numai restul universului devine altceva pentru acest om. Tu, observatorul din fața lui, ești, ai devenit altceva în ochii celui ce te privește. Într-un mod pe care îl poți percepe aproape ca pe ceva abuziv, tu devii un simplu pion, un sclav, în universul ciudat din mintea ființei din fața ta.
Cînd un om alege să fie orice altceva în propria sa minte, atunci în mod automat, răpește cu sine ca într-un vîrtej de nisip, întregul univers. Și nu este nevoie să fii nebun ca să faci asta, deși nebunia este o extremă în care fenomenul pare mult mai vizibil. Toată această experiență nu este neaparat vizibilă sau violentă ca să fie reală. Este suficient să fii poet ca să ajungi aici. Și deși nu este vizibilă, această realitate misterioasă, uneori mistică, este mult mai puternică chiar decît experiența incontestabilă a existenței.