căzuserăm de acord că lumea în care ne tot întâlnim
în ultimii doi ani este într-atât de mică,
mică mică mică mică mică,

încât atunci când spun că te iubesc
e ca și cum ți-aș declina sentimentele mele câte un
pic pic pic pic pic pic.

ca să îndepărtez orice confuzie, nu eram noi într-atât de mici
încât în loc să fim indiferenți, să excelăm în milă sau invidie,
conviețuiam pur și simplu la scară de unu pe unu, într-un spațiu smochinit
ca o tigvă de băștinaș picat pradă secolului douăzecișiceva.

îmi spusese mie mai de mult un înțelept cu dimensiune autoreglabilă
că dacă nu sunt în stare să fac lucruri mari,
mai bine să mă rezum la lucrurile mici,
într-o manieră mare mare mare mare mare.

tu ai înțeles fără să ți se fi explicat.
te făcuseși mică, mică, mică,
și începuseși să mă iubești câte un
pic pic pic.