Versurile tale deschid noi întrebări: De ce în moarte, este, totuși, atâta frumusețe?
De ce ne place toamna, când, de fapt, nu e decât moarte... Poate pentru că „bobul de grâu trebuie să moară ca să aducă rod” sau poate pentru că boaba de strugure trebuie zdrobită pentru a-și slobozi licoarea. Poate pentru că în moarte e mugurul învierii. Sau poate pentru că știm că nu există moarte, ci doar un fel de amorțire :)
Mi-a plăcut mult:
„se-ndurerează aur
în tăcerea poetului.”