se făcea că era o seară de iarnă
în care lumea ningea cu epistole
pentru cei dragi
pentru cei care mai știu să râdă
pentru cei de nu mai sunt
treceau păsările pe deasupra casei mele
stoluri-stoluri
se opreau să dea roată cimitirului

eu
făceam cafea cu scoțișoară
a zăbovit una pe umărul meu
și-a înfipt ghiara adânc
și m-a privit în ochi
de parcă ar fi deschis o ușă, un hău, o nemurire
- la capătul ei locuiești încă -
a trebuit să strâng din dinți
și pasărea s-a dat bătută
a spart un geam în zborul ei
- prăvălise o lume întreagă pe unerii mei
fără să știe -

se făcea că venise iarna
și oamenii priveau mai des în urmă
primăria împodobise străzile
luminile plonjau mortal deasupra mea
doar hăul lăsat în urmă se adâncea cu fiecare pas
cu fiecare om
cu fiecare cuvânt de-alint
cu fiecare inimă crescută dureros
în spațiul mult prea strâmt
dintre noi doi