sunt o femeie aproximativ ok.
un pic drăguţă, un pic neînţeleasă, un pic
din fiecare amănunt al vieţii. în general,
lucrurile cu adevărat importante
vor să se lase întrezărite-n cuvinte
doar atunci când plutesc, delicat,
pe deasupra unei pene de gâscă. de aceea,
prefer oscilaţiile
şi evit contrastul acut.

probabil de aceea ceva intangibil rămâne
în jurul fiecărei întâmplări. ceva între zbor şi atingere, între
plenitudine şi descătuşare. alerg
de la sevă spre mireasma de fruct,
de parcă mi-e teamă să sfâşii, de parcă
o parte din mine îşi caută fapta
iar cealaltă parte, uitarea.
visez uneori, cum oricine visează,
la confluenţa dintre nord şi sud.
dar ceva se deşiră, timpul clipeşte difuz
ca uvertura unei simfonii abia îngânate-n surdină

sunt o femeie valsând în ambiguu
şi totuşi iubesc acest ritm. atunci
lumea se-mbracă în culori insolite şi orice poveste
începe să-şi lege candoarea de mirt a minunii. trăiesc
între soarele verii şi noapte
ca un copil fugit pe ascuns de acasă.