Acasă în Ardeal mă rugai atât de frumos să mergem
spunându-mi de dor povești de la tine din sat.

Luăm mașina și
Deși nu-i duminică,
Să nu crezi că vei merge așa,

La noi în Ardeal încă se mai poartă ie.

Din trunchiul cu lacăte îmi țeși una
cu flori de câmp și cruci cu smocuri de-amintiri.

Zâmbesc învelită în săruturi de mai

La intrare în sat oprești
-De pe dealul ăsta te priveam în oglinda cerului,
Vedeam unde stai ș-așteptam să-ți plesnească mugurii,
Din iarbă se vedea cel mai bine...

-Mă’ Silviu, te-o aruncat mă-ta între flori, râd înfiorată
cum de pământul are chip de om.

-Multe fete s-au facut femei în câmpul ăsta cu maci!
Tata avea o vorbă-e lucru mare ce iese la nouă luni...
Eu nu am muncit niciodată pământul de acasă
Cum l-am muncit pe al tău acum.

Ne-odihnim pe el, imensă căruță
Trasă mocănit de Ursa Mare,
Ulciorul de ape își descântă de nor privindu-te cum
Mă cuprinzi fericit ca un copil langă mama