Rostul ferestrei tace ascuţit,
afirmaţie prelung costisitoare –
dacă ori da egal cum;

Nostalgia, pat de apă vişinie,
niciun val nu strigă mai jos de piept –
încă supra nu egal când;

M-am apropiat riscant de mult,
gândul meu, ca o pasăre strivită de geam –
către plus tine egal unde;

Rotesc şovăielnic din umeri
ca şi cum ar fi din urmă –
oare minus mine egal cine;

Ca să te învăţ, scutură-mă de aer
înapoi cu un august, c-un verde, c-un tu –
radical din noi egal cât.

Mi-ai zâmbit ca o piatră albastră pe lacuri,
în cercuri-cercuri violete –
radical din (cum plus când) ori (unde minus cine) supra cât egal ce.