Heva -
Colaps
Stăteam înafara timpului,
privindu-mă.
La analizele din univers
aveam lipsă de vis, de rost, de vene.
Râvneam la inutil.
Cu o decență cinică
sărutam refrene de iubire.
M-am târât la picioarele certitudinii
cerșind încă o șansă.
Mi-era sete,
dar sfârșitul a venit fără de veste...
Poezie:
Comentarii
francisc -
andreea, prima strofa mi a dat increderea ca voi citi ceva bun, ceva minunat. Apoi, incepand cu a doua, am inceput sa cred. Nu stiu de ce sfarsitul a venit fara de veste...
Heva -
Sfârșitul poveștii de iubire... E ca o piramidă din cărți de joc de porțelan. Chiar dacă după ce se dărâmă o reconstruim, nu va mai fi la fel. Cu atât mai puțin dacă este sfărâmată de prea multe ori...
bobadil -
Andreea, cred ca poemului tau ii lipseste (deocamdata) vocea. Te mai citesc, Andu
Virgil -
prea multe expresii... le-aș zice fruste. Adică expresii care ne comnică totul de nu mai rămîne nici loc de întors, darămite de poezie. De exemplu: "Stăteam înafara timpului" - gata m-ai lămurit. Ar fi fost ceva dacă sugerai chestia asta. Dar așa... sună a dare de seamă. Alta: "Râvneam la inutil", sau "Mi-era sete". Și să nu îmi spui că ăsta e stilul tău pentru că tot în textul ăsta ai "sărutam refrene de iubire" sau "M-am târât la picioarele certitudinii".. deși amîndouă sînt totuși prea dulcege pentru gustul meu.