nimic nu te mişcă. nimic nu te apără. nici draperia nici asigurarea de viaţă
nici câinele din ce în ce mai bătrân care se uită în ochii
unui om din ce în ce mai bătrân.

se trage în tine din plin. cu de toate. şi
toate se sparg ca nişte gloanţe de paintboll. şi toate se şterg
în primul minut de tăcere. ştii
tăcerea aceea în care auzi
cum sângele pleacă în salturi de broască dinspre tălpi înspre creier.
când vezi cum ecranul pe care rulează documentarul cu numele tău
îşi pierde culorile. devine
o cantitate de puncte
aiuritoare.

uneori nu ai somn
şi alături de tine respiră
cuminte şi cald
cea mai frumoasă tristeţe din lume. nici nu îndrăzneşti
să clipeşti.

acum stai pe marginea patului şi măsori
ce distanţă ar fi de parcurs
până ieşi din bătaia asta de inimă. dar ştii
că nu sunt ascunzişuri. doar o pernă ticsită
cu închipuirile tale mai puţin norocoase. şi mai ştii

că eşti doar un aluat de senzaţii umflat de lumină.
îţi cresc degete ochi şi timpane. atârni tot mai greu de un gând oarecare
te zbaţi într-un cleşte de zgomote
îndârjit ca un iepure înşfăcat de urechi. încă puţin
şi vei sângera întrebări inutile te vei lasă tăvălit prin poveştile altora.
în timp ce minunea pe care-o aştepţi va trece
ca un tir pe un drum de centură
stropindu-te
de sus până jos.