Undeva, într-un hotel, la mare. Într-un dulap (șifonier) găsesc un vraf de coli. Scrise. Îngălbenite. Un fel de jurnal. Cu fragmente nedatate. Voi reproduce unul dintre ele.
*
Fusesem bolnavă aproape două săptămâni, așa că nu îl văzusem în toată această perioadă.
- Mai bine nu mi-ai fi spus de noaptea aceea când ai avut 40 de grade, mi-a spus dintr-o dată.
Cu ochii închiși, ascultam șinele tramvaiului zbătându-se sub greutatea pământului întreg, claxoanele mașinilor încercând să oprească tot vuietul îngrozitor al străzii. Deschisesem fereastra pentru că la un moment dat nu mai aveam aer. După ce ai zăcut la pat atâtea zile și coastele te dor din cauza tusei, să faci dragoste înseamnă să îți îngrămădești toată suflarea într-o bulă mică de apă și să speri că pereții nu vor fi, în cele din urmă, suficient de elastici.
- Nu merge acolo, Leo.
- Ei, știi că aș fi ultimul care să o facă. Dar nu el trebuia să îți pună prosoape reci pe mâini.
După ce se convinse că e mai bine să fi om decât lup, unchiul Fedea se întoarse acasă cu mâna stângă în ghips, cu dreapta în fund, cu fundul oblojit şi cu sufletul «varză a la grec».
Zile amare, de «of» şi «vai», sosiră pentru unchiul Fedea – de lucrat cu o mână nu putea să lucreze, de şezut... nici vorbă! Căci şezutul pe scaun, pe pat, pe prag, pe iarbă etţetera, etţetera, e o treabă seriosă ce necesită un fund sănătos, pe când fundul unchiului Fedea...
Cât era ziulica de lungă stătea sărmanul lungit pe burtă şi ofta mai ceva ca ghezeşul prin tunelurile de pe Dealul Ştefăniţei. Şi colac peste pupăză murise şi Dochia a lu’ Costache.
Vezi tu Iasomie ce văd eu, uite rîndunica, se scaldă în zăpadă, vine primăvara în decembrie Iasomie? Hai femeie, zic, hai afară să o vedem cum se coboară la vale, pe podul Grant. La noi acasă, primăvara venea întotdeauna de pe dealuri, aici dealul meu este podul Grant; valea Gilortului a mea este acum Ciurelul. Hai Iasomie pe vale, să stăm cu poala întinsă, poate ne cade în ea o pală de vînt!
Îmi iau seama, vorbesc singur, nici urmă de Iasomie prin casă; însă nu am păreri, o rîndunică se scaldă în zăpadă; dacă o prind!? am prins tot felul de păsărime la viața mea, gîngănii nu mai vorbesc – greieri, călugărițe, licurici, scarabei, în fine toată fojgăiala ierburilor și a văzduhului – dar uite, rîndunică și libelulă, nu. Dacă…
- Maria?
- Da mămico!
- Incalță-te și fugi să iei o pâine și o legătură de mărar ca să termin mâncarea.
- Da mamico, imediat.
- Uite, ai aici cinci lei, vezi ai grijă de rest……
- Da mămico!
- Și ai grijă să nu te uite Dumnezeu pe undeva, uitându-te la vitrine…..
- Nu, nu…..vin imediat…..
- Hai, repede, că într-o oră trebuie să plec…….
Închise ușa în urma fetei. Copii erau cuminți dar și ea era singură. Nu putea să țină loc și de tată și de mamă, așa că prefera să-i țină din scurt. Mai bine o bătaie bună decât cine știe ce belele.
- Sărut mana tanti Aneta.
- A, bună Măriuca. Unde te duci?
- M-a trimis mama la complex să iau o pâine și mărar.
- Pot să te rog și eu ceva?
- Da tanti?
- Vrei să-mi iei și mie niște cartofi și pâine? Poți?
- Da tanti.
Comentarii aleatorii