povestire

imaginea utilizatorului marquesa

Experiența

- Am putea să te punem la încercare, spuse bibliotecara, zâmbind fără răutate.

Erau patru în biblioteca spitalului.Tânăra asistentă încerca și ea să zâmbească, imitând-o pe psiholoagă. Părea o glumă.
Totuși el întrevăzuse ceva, pentru că stătea încruntat și aștepta ca bibliotecara să continue.
E adevărat că fusese cam vehement în expunerea lui. Fost pacient și actual logodnic al asistentei de lângă el, le vorbise celor trei femei cu o înflăcărare poate deplasată. Ca să le explice lor, scepticelor, ce înseamnă dragostea. Că nimic nu o poate stăvili. Că vine și pleacă dar botează totul cu numele ei.
Doar logodnica lui îl credea.
Oare nu era de ajuns?

Proză: 
imaginea utilizatorului Mihaylo

Unchiul Fedea (16)

Binoclul (2)/ La preot

Coborând în sat pe cărarea de pe Dealul Cornului, unchiul Fedea de abia îşi târa piciorul stâng după cel drept, pornise de acasă cu dreptul ca să îi meargă bine, deşi nu prea credea că ar putea să-i meargă bine într-o zi de marţi când te cheamă preotul, primarul şi pădurarul „să treci urgent” pe la ei.

Proză: 
imaginea utilizatorului Călin Sămărghiţan

Ghetele lui umblătoare

hieroglif 3

-se dedică celui cu încălțări pline cu apă-

Cafeneaua aceea ar trebui să fie celebră. Tocmai ieșea din necesar purificatoarea recluziune autoimpusă, începea să străbată câmpiile lui albastre și, brusc, a văzut un braț îmbrăcat în delicată mănușă desenând forme în aer.

Uneori se surprindea negociind cu întâmplarea, zbătându-se între nenumăratele alegeri pe care le avea de făcut.

Proză: 
imaginea utilizatorului cvasiliu

Calendarul

A fost de atâtea ori toamnă, iarnă, primăvară, vară și apoi iar toamnă în colțul acesta uitat de moarte și de lume încât am început să înțeleg că timpul și spațiul nu sunt atât de intim legate pe cât cred cei din afară; aici pereții si oamenii nu mai îmbătrânesc fiindcă sunt deja bătrâni, iar calendarul nu își mai schimbă filele – încă mai urmăresc succesiunea zilelor din ’42 și fiecare eveniment îmi pare că s-a mai întâmplat deja sau se va mai întâmpla. Din străzile furioase, ce se ciocnesc în fața spitalului și își revarsă puhoaiele pe trotuare în orele de vârf, mai urcă până la mine urletul vieții precum urletul balaurului până în donjonul în care stă închisă prințesa. E toamnă – ar trebui să fie toamnă!

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Gâfâind

Gâfâi. Inima mi-a ajuns în gât. Am fost, la un moment dat, ultimul din pluton. Acum câțiva m-au depășit cu o tură. Este ultima mea șansă. Niciodată să nu te grăbești. Ajungi mai repede acolo unde nu vrei. Un cui se înfige în inimă. Gâfăi. Inima …Nu. Ba da. Nu asta vreau. Vreau…Am vrut. Ce am vrut? Capul îmi plesnește. Gâfâiala nu se mai aude. Nu o mai aud. S-a mutat în rărunchi, în picioare, în tot corpul. Întregul care sunt eu…Nu mai gâfâi. Fibrele se contractă-decontractă spasmodic. O lumină imensă…Explozie. De întuneric luminos. Încetinesc ritmul. Ritmul mă încetinește. De ce? Ultima șansă? Pe dracu'! Cine vorbește? Și de ce?… Se destinde. Simt cum începe să se destindă. Cine? Alergarea care, încă sunt Eu. Eu? Nu. Eu sunt cineva din afară care mă privește alergând. Mecanic. Am vrut-o.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire