Ei bine, nu! a zis ea şi eu deja mă plictisisem trăgând cu ochiul prin gaura cheii la scălămbăieturile lor sinistre ce deveniseră de la un timp ritual îmbrăcat în lapte şi miere încă de la început de fapt de când îi cunoscusem şi am devenit astfel vecini de apartament sub acoperiş acolo la mansardă unde razele soarelui încing tabla în zilele călduroase de vară şi simţi cum picură paparudele prin acoperiş când vrea să plouă şi nu mai plouă iar dansul lor nu te mai satisface nici măcar din punct de vedere estetic pentru că bozii atârnaţi în faţă şi-spate au murit degeaba mai apar şoldurile lor arămii plânse în mătasea sudorii frunzele veştede te fac să bănui că dincolo… de aceea mai trag cu ochiul din când în dând fuga la gaura cheii ca un divertisment aşteptând să văd cine ştie ce miraj din soarele lichid…
fetița care va împlini trei ani
m-a rugat într-o noapte
una dintre acelea în care
strivesc amintiri cu cei patru buni prieteni
să mă gândesc serios
la rochițele pe care mami i le va cumpăra în neștire
și la florile din jurul leagănului
în care visele închid ochii și se dau huța
Mă trezesc plin de somn. Visam…Habar n-am ce. Am uitat. Oricum, era ceva plăcut. Cu o nuanță dulce-amăruie. Și cu niște culori vii care incendiaseră parcă cerul. Un cer…Nu găsesc fierbătorul. Ceașca stă, gata să cadă, pe marginea mesei de lângă pat. Mișcată, probabil, în somn când mă rostogoleam…Mă rostogolesc pe o pajiște inundată de soare. Cu iarbă zemoasă, plină de sevă. Abia mijită, dar puternică în dimineața asta de iarnă-primăvară…Frântură de vis. Cu lumina asta aiuritoare. Plină de culoare. Culori …A dispărut. Găsesc, în fine, fierbătorul, punga cu cafea, zahărul, lingurița…Lingurița într-o poziție de echilibru instabil. O prind înainte să cadă în chiuveta care, acum observ, are o crăpătură abia vizibilă, ce pare mai mult o zgârietură, dar nu e. Care, însă, se cască.
„Ultima oară când trag zăvorul la poartă. De câte ori nu mă gândeam la posibilitatea ca un accident… Acum sunt hotărât. Îmi lipseşte, ce gând copilăresc, un cor antic menit să dramatizeze situaţia. Sigur, toţi cei din sat şi-ar închipui-o drept motiv pe Alensia. Pe unii, chiar, i-ar gâdila vina ce-o poartă pentru răutăţile lor. Altora, le-ar scăpa, chiar şi-n astfel de situaţie, câte o glumă răutăcioasă.
Trec în fiecare zi pe strada aceasta. Vezi casa aceea portocalie cu cei doi copaci tunși în formă de pară pe pajiștea din față?
Toate casele pe care le pot zări de aici sunt portocalii, iar copacii rotunjiți ca niște mingi uriașe de baseball par să fie obsesia cartierului. Merg în fiecare zi pe lângă acea casă. Îmi duc și îmi iau copiii de la grădiniță. Anne. 3 ani. Natalie, 5. Nici una dintre ele nu are părul meu din păcate. Sunt amândouă brunete. Bine că au luat de la ta-su ochii verzi. Ce spui? Poza asta a făcut-o bărbatu-meu de Crăciun. Urăsc apropierea Crăciunului fără zăpadă. Ai să vezi, e primul tău an aici, nu-i așa?
Comentarii aleatorii