Ora de matematică începu cu o liniște ciudată. Profesorul era ocupat cu ceva la catedră. Clasa însă păstra o liniște ireală. Decebal, numele sub care îl știau toți, le era nu numai profesor de matematică dar și diriginte. Ca și cum o nenorocire nu ar fi fost suficientă de una singură. Așa că oricînd o oră de matematică se putea metamorfoza într-o oră de dirigenție iar ora de dirigenție putea deveni brusc o oră suplimentară de matematică. Pe vremea aceea nu cunoștea cuvîntul ambiguitate, dar asta era ceea ce ura la această situație fără să o poată numi.
După o zi plictisitoare am intrat într-o cârciumă. Undeva la subsol. O orgă de lumini amețitoare. Din cele care se rotesc constant. Cu diverse culori și nuanțe. Fleșuri care te aiuresc. M-am așezat la bar. Am cerut ceva. O vodcă, un whisky, o tequila…Nu mai știu ce. Vream să mă amețesc de-a binelea. Să văd altfel lucrurile.
Doamna aceea, cu părul blond, înspicat cu alb, coborât în bucle pe lângă tenul deschis la culoare, aproape palid, se privea în oglinda de la baie. "Frumoasă culoare de păr am! cât se mai chinuie puştoaicele astea să prindă nuanţa asta!"
– Apăi Micloş să-ţi trăiască muierea că tare mult bine mi-o făcut! – spuse unchiul Fedea ieşind
de la primărie. Apoi, parcă râzgândindu-se, adaugă:
– Mi-o făcut pe dracu’ că de nu aveam cucăru’ nu se temea nimeni de mine, dar aşe... Ia uite! –
scoase unchiul un şomoltoc de bani. – Şi pădurariu tot pentru asta mă cheamă! Se tem toţi de cucăru meu, las’ să se teamă mama lor de curvari! Uite numa: şepte sute şi cu şepte sute fac o mie patru sute, plus de la pădurar şepte egal două mii o sută lei. Apăi no, că atâţia bani nu câştigă un băieş într-o lună, cât câştig eu cu cucăru într-o noapte şi stai că nici n-am văzut nimic, aşe să mă vadă pe mine boala cum i-am văzut eu pe îştia trei la muierea lui Micloş.
Nu îmi mai aduc aminte oamenii, mobila, casa în care am crescut. Bradul mare de la poartă, căruia îi rupeam mugurii, îi striveam între dinții de lapte... Și strada, care m-a atras întotdeauna. Când ies în stradă oamenii parcă ar lepăda un rând de piele. Se dezbracă de casele lor, de obiceiurile lor, când ies în stradă oamenii caută răspunsuri.
Comentarii aleatorii