Virgil -
...
o durere albastră în coșul pieptului
fără nici o fereastră
mînere balamale răspîndite pe jos
ca niște animale mici negre din fier
privindu-le
vine o zi în care zici
iată nu ar fi trebuit să intru niciodată aici
sînt uși pe care nu ar fi trebuit să le deschid
drumuri pe care nu ar fi trebuit să calc
scaune pe care nu ar fi trebuit să mă așez
pleavă pleavă e totul
optativul și durerea urcă pe frunte
o lipești de muchia cuțitului
rece și bine
undeva în depărtare
pămîntul coboară din cer
în gură simți un gust albastru de sînge
ca un fel de posibilă sărbătoare
răzbunare
niciodată la fel
Poezie:
Comentarii
Dihania -
pămîntul coboară din cer. genial
d3mona -
''în gură simți un gust albastru de sînge ca un fel de posibilă sărbătoare răzbunare niciodată la fel'' - versurile acestea mi-au plăcut mie cel mai mult și ca o mică paranteza ai sărit de la a treia la a zecea, însă e perfect!
Ecaterina Bargan -
cred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.