orbul avea o școală de caligrafie
un fel de pensiune
unde plata se făcea în cerneluri
mai cu seamă albastru ceruleum
aici veneau toamna
tinere domnișoare nevrotice
și cu dare de mînă
să se vindece de prea mult văz
odicolon odolean scriau ele
pe perdelele înfoiate de vînt
olandă olandină
opal opalin opalescent
scriau dintr-o singură trecere penițele de alabastru
și cu fiecare cuvînt
litera O era tot mai rotundă
marea tot mai aproape de ochi

seara
cînd lemnul de plută albă lumina veranda
tinerele domnișoare repetau scrisul de mînă
pe urzeala cămășilor de noapte
odicolon odolean oleandru olint
și cu fiecare cuvînt
litera O aducea tot mai mult
cu o pleoapă lăsată

la ceasul acela
orbul cobora pe plajă
și din întîmplare i se părea că aude lumea
atunci o desena pe nisip
cu vîrful degetului arătător
locul cel mai de sus din care vedea el lucrurile
iată spunea
arătînd o cochilie de scoică
aici
peste drum de imprimeria națională de sunete
am băut primul meu ceai cu o fată
așa mirosea ea a uitare
încît i-am spus pe nume de două ori
Ksatriya-Ksatriya

dincoace e mansarda
în care nu am apucat să ne iubim
lecțiile de mers pentru păpuși
ne ocupau tot timpul
priviți!
și orbul încerca să ridice din semne
o scară în aer
mereu însă la ultima treaptă
mîna i se lovea de cîte un pescăruș

uneori
brațele lui se întindeau peste valuri
și dintr-o dată se încurcau cerurile!
de așa mirare că ploaia vine de jos
orbul visa cu ochii deschiși
la duminica Tomii