cercul de la roata carului sau cercul de butoi erau doar flecuşteţe pe care copiii lu’ Cicea le mînau toată ziua pe drum, cu mîna sau cu o sîrmă. subţiri, îndoiţi ca o lumînare arsă în dungă, doar în nişte chiloţi rupţi în fund treceau pe linie la vale stîrnind nori de praf. tur tur tur, ti ti ti! strigau încercînd să imite maşinile grele Tatra de la sonde.
Mice şi cu mine eram cum aş zice acum peste timp mai rafinaţi. aveam arcuri din lemn de dud şi săgeţi din cucută cu un cui de şiţă în cap. ne luam la întrecere, care duce mai departe. cică aşa faceau şi ăi bătrîni cînd se îmbătau, ieşeau la poartă şi se luau la întrecere care bate mai lung dar cu jetul de urină nu cu săgeţi din cucută.
odată, săgeata lui Mice a trecut peste turla bisericii, a găurit cocoşul de tablă de pe acoperişul dispensarului şi s-a tot dus. am stat o jumătate de zi cu ochii pe ea. cred că a ajuns la Filiaşi – asta era cam la cinci staţii de tren - a zis Mice. crezi? da. ne-am speriat. pentru noi Filiaşul era aproape la fel de mare ca şi Bucureştiul. Mice, ce de lume! dacă i-a căzut cuiva în cap? o săptămînă nu am mai tras cu arcul.

mai înălţam şi zmeie făcute din ziarul Scînteia. aşa tată ziceau oamenii mari, urcaţi partidul în tării. pe noi ne durea în paişpe de ziarul partidului, ştiam doar că dacă îl vedem în dulap, învelită frumos în el, acolo musai era şi o bucată de halva. şi ăsta era cel mai dulce lucru de pe faţa pămîntului.

ai mei lucrau la oraş aşa că adevăratele gadgeturi le aveam doar eu. lanternă Elba baterii Elba un briceag cu mînerul în solzi de peşte şi o pereche de cărţi de joc numai a mea. Costei m-a învăţat tabinet şi a pus la bătaie ceasul lui Pobeda. deşi am cîştigat nu mi l-a dat. ai mîna încă subţire Americane! ca să vezi, om în toată firea!

arată-mi şi mie briceagul! se ruga Mice. hai să jucăm cuţitul. hai! aşezaţi într-o rînă în iarbă aruncam cu un zvîcnet din podul palmei, briceagul. fiu fiu fiu despica briceagul aerul şi se înfigea în pămîntul reavăn. jucam pe frunze de salcîm. o frunză mîncată pe margini de gărgăriţe era cinzeci de bani, una întinsă fragedă mătăsoasă ca obrazul de copil era zece lei. şi alta, mare, transparentă prin care puteai strecura lumina grasă ca untul de la cooperativa lui nea Bebe, suta. Mice tu vezi ce frumos se vede lumea prin frunza asta?

iar te-a trimis mă-ta mare după gaz mucea? iar nea Bebe. ouă ai? am. sînt cam mici, ce găini aveţi voi mucea? lasă că vedem noi la recensămînt. altceva mai vrei? cinci bomboane cu lapte. care va să zică avem un bidon de gaz şi cinci bomboane cu lapte mîzgălea el cu un creion chimic apoi punea bomboanele în hîrtie desfăcută de pe o duzină de chibrituri. ce Americane iar îţi face cu ochiul pistolul ăla cu capse? auzi mă, vezi tu coada asta de mătură, îi lipseşte părul, spune-i lu’ mă-ta poate îmi trimite pămătuful ei şi i-a făcut semn unuia Codin dar văzînd că ăsta trage dintr-o mărăşească s-a îmbăţoşat ca un majur - bă ăsta ia stai aşa, tu ce faci aici fumezi în cooperativa statului mă? psaltirea cui te-a făcut! păi eu am stămburi în rafturi să le afumi tu?

nu ştiu ce a vorbit mama cu nea Bebe dar tot satul a rîs de el iar eu am primit pistolul cu capse. l-am desfăcut să văd ce are înăuntru şi l-am stricat. văzînd că bolesc tata mi-a făcut o puşcă din lemn de brad. într-o zi am dus-o pe Sara în spatele casei să vadă puşca şi brebenelul meu nu mai mare decît o omidă care abia prinde gustul frunzei. aşezaţi pe săniuţa pe care tot tata mi-o adusese de la Işalniţa am crezut că e timpul să ne iubim dar nu era. oricum peste noi a dat Sandu Cirică. i-am promis că dacă nu ne spune îi dau lui puşca mea. a rîs. ce prost! putea să aibă cea mai frumoasă puşcă din lume. mai tîrziu s-a împuşcat cu una de vînătoare adevărată. prost prost. puşca mea nu omora pe nimeni.
Mice a fot întotdeauna mai curajos, nu ca mine, moale. i-a arătat şi el Ioanei prin gard, brebenelul, tot aşa ca o omidă în căutare de frunze. uite Ioana ce am eu şi nu ai tu! Ioana nu a fost interesată dar cîinele ei da. Mice era să rămînă fără cea mai scumpă jucărie. o mie de bricege şi o Tatra plină cu baterii Elba nu ar fi putut să o înlocuiască.

cînd l-a născut pe Sorin, mama avea aproape patruzeci de ani iar eu cinsprezece. de femeie, ţi-a plăcut să te joci la vîrsta asta zicea lumea. tata nu se mai sătura de jucat cu frate-miu, îl sălta cum săltam eu altădată briceagul cu mîner în solzi de peşte. uneori mă rugam să-l scape, aş fi dat o frunză de salcîm de o sută dar mereu îl prindea în braţe şi iar, tot aşa.
ultima oară cînd l-am văzut în viaţă şedea pe săniuţa aia şi mînca nişte caise verzi cu o coajă uscată de pîine. tata murise mama la fel, Mice lumina şi el în rai mai ceva ca o lanternă Elba şi poate Dumnezeu îl lăsase să intre şi cu arcul. ce faci Sorine? era galben la faţă ca o lună căzută în baltă. şi la trup aducea cu Sara, atît de puţin mai rămăsese. ce să fac, nu vezi, manînc şi mă uit la poartă parcă e mai largă nu-i aşa? tu crezi că o să mor? nu-mi pare rău că mor dar nu ştiu dacă am loc să ies pe poarta aia.
m-am dus prin grădină să îndrept aracii deşi pot să jur că toţi erau drepţi. am îndreptat şi salcîmul de la colţul casei. într-o parte au ieşit rădăcini lungi lungi pînă dincolo de poartă şi noi ne-am dat cu sania pe ele făcînd pîrtie prin florile de salcîm mari albe şi grase.