Era un cer despre care nu povestise nimeni până atunci. Te apăsa greu ca un tavan cu grinzi din lemn de brad. Ploaia a venit firesc. Deasupra ta, frâmghii rezistente suspendate din cer coborau insistent. Te mângâiau pe gât, ţi se încolăceau şi îţi propuneau salvarea.
Dintr-un bloc putred şi gri, mirosul de igrasie îţi perfora nările şi îţi sfredelea în cap. Te gândeai că pacea asta care îţi era servită pe tavă, întunericul ăsta găunos, nu avea să ducă decât la moarte.
Simţeai că eşti un fluviu care curge prin tine însuţi şi te devastează. Te refugiai înafara ta. Te priveai de sus, erai un simplu om.
Trenul din care tocmai ai coborât pleca altundeva. Controlorul libidinos care nu te-a lăsat să fumezi tot drumul s-a uitat la tine şi a zâmbit ca un drac mulţumit. Ai fi vrut să îi spui vreo două, dar trenul se pierdea deja într-un colţ al minţii tale şubrede.
"Trebuia să fie deja aici", te-ai gândit atunci.
Ai pornit către singurul bar pe care l-ai văzut în gară şi te-ai aşezat liniştit la masa din colţ. Doi bărbaţi jucau table. O vânzătoare, puţin cam beată, te-ai gândit tu, rezolva integrame. Ţi-ai aprins o ţigară, ai comandat o cafea şi ai început să aştepţi. Era ciudat că aşteptarea o simţeai străină ţie. Tu, care te-ai îmbrăcat atâta timp cu aşteptarea, tu care ţi-ai făcut haină cu dinţi muşcători pe interior, simţeai acum, doar acum, că te doare.
Ţigara părea tare acum. Nu ai fumat nimic toată ziua şi acum te-a ameţit. Prin faţa ta, ţigănci multicolore îşi cărau în spate vieţile murdare. Păsările trezite dintr-un somn negru, adânc, zburau deasupra ta urlând de foame sau de singurătate.
Într-un colţ al tău, Dumnezeu se odihnea. Avea capul sprijinit în mâini şi repeta cu disperare. "Uite ce ţi-a făcut, fiule. Uite cum ai ajuns".
Ca un om prea orb pentru a-l vedea, ca un întuneric surd, L-ai lăsat acolo înfometat şi trist. Şi acum ţi-ai dat seama că aşteptarea a luat sfârşit. Venise cafeaua. Nici nu te-ai atins de ea. Te-ai ridicat după alte momente de tăcere cu tine însuţi, genul ăla de moment în care chiar nu te gândeşti la nimic. Ai plătit.
Trenul care tocmai oprise în staţie era albastru şi sănătos.
Ai urcat în el şi ai plecat către ceva. "Îmi voi închiria o casă adevărată, cu grădină şi fericire". Aşa spuneai.

La barul din gară, o vânzătoare beată întâmpina o femeie frumoasă. "Tocmai a plecat", i-a spus.
Cafeaua de pe masă prinsese pojghiţă şi miros de uitare.