pipăiam noaptea şi noaptea era ca o linişte cu gura mea
deschisă intram în oameni şi oamenii erau oraşe
cu închisori intime şi prizonierul era gardian şi gardianul era
director şi directorul era rege şi regele era ucigaşul
şi cel care ucidea era prizonierul
şi mie mi s-a făcut deodată frică
şi îmi pipăiam liniştea
şi era ca o noapte cu gura mea deschisă
ore mici se cuibăresc în așternut
ca doi pui
fără să fi făcut ochi încă
mă trezește scîncetul lor
privesc
pe gîtul tău cum coboară
leneș șuvițe negre
ca un fluviu chinezesc
meandric și tăcut
afară iarna scurmă cu copita
covata albă a nopții
timpul stă agățat de grinzile tavanului
și se leagănă
în gol
Comentarii aleatorii