suflete
omoară ispita şi n-o alăpta
un vierme nu e totuna cu mărul
când noaptea se întăreşte ca un posmag suferă-i miezul
lipeşte-ţi urechea de ţărm şi ascultă tropotul mării
culcă-te pe lungimea de undă văzduhul îţi va mătura
spuma lipită de buze
locuiesc într-un laborator
nu se aude nimic
pot să mă plimb cu mouse-ul
să-mi fie teamă în vis
un urs descoperă lumea căutând
printre medicamente
soarele roșu
îmi leagă o ață pe deget
capătul scării păzit de grifoni
un om cu baston într-o limbă uitată
învață să meargă impresionism
dureros
cuvântul șlefuit precum o sculptură
mișcă pereții să-ncapă lumina
din cauza oglinzilor
uit că nu am pe nimeni
sub copacul tăiat de furnici
bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun
sunt o grădină japoneză fără niciun cireș când umbli prin mine cu
mâna întinsă draga mea și e iarnă și mi se usucă gura de dor
în căldura camerei parcă ai veni la mine de sub roțile tramvaielor
cu trei picături de căpșună pe frunte cu fusta murdară de mâl cu ochii
ca pietrele din râuri în timp ce mie mi-e dor de nașterea mea de acele
urlete animalice sau de cum îmi atingea mama obrazul în copilărie
când lucrurile creșteau mari și mă sufocau ea lua puțină apă și mă
stropea în joacă inima mea avea alt sânge de împins spre cer îmi aduc
Comentarii aleatorii