iubito
păzeşte-mă de inima ta pădure în flăcări
fereşte-mi buzele de buzele tale flămânde
nu căuta zăpada în vara asta plină de vicii
nu fluiera vântului să te adie
atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august
ia-le şi pune-le pe arsurile pieptului
te uiţi la nori să vezi dacă ploaia te place şi cazi
uite câte burghiuri ne forează pupilele
merg pe ape din cauza lipsei de drumuri parcă o
rugăciune a scoicii mă-mpinge în buchea adâncului
şoaptele tale spuse în gând sînt bărci scufundate
azi sunt mândră de cuşca în care m-au închis
e înaltă şi prinsă de cârligul lunii în caz că vreau să zbor
am toată libertatea
gândurile celorlalţi sâsâie în jurul meu ca un cârd de gâşte
furioase că nu mă pot atinge
ţin post de cuvinte rar înghit vreo vorbă emancipată
ca pe-o găluşcă fierbinte
peticul de praf de sub tălpi e mereu altul
slavă ţie viaţă
calc apăsat ca un stetoscop prezic furtuna din rănile pământului
sunt fata în albastru a lui mişu popp poţi citi pe chipul meu calm fericirea
Dacă o femeie se naşte femeie se spune că nu se mai poate schimba nimic.
Purtam căiţă precum Cănuţă om sucit. Mânuţa mică roşie ca mâna unui măcelar, cercul alb de lumină din jurul frunţii.
Când eram aproape femeie m-am aşezat pe pământul gol şi am desenat norii roz-albii. Nimeni nu a intervenit, ploaia a fugit din ochii mei. Fluturii cap de mort au polenizat florile de măr. De atunci au crescut mai multe fructe ale pământului. Cine să mă creadă dacă încă mai zâmbeam?
ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată
Comentarii aleatorii