seara
sînt un punct
bîntui străzi sprijinind o cîrjă
măsor distanța minimă dintre sprîncene
adîncimea buzunarelor
încleștarea pumnilor
și trec așa numărînd genunchi
ca o invocare a somnului
apoi îmi amintesc că doar ploaia
e receptivă la descîntece
noaptea
număr doar clipe
întorc pagini
caut un capitol
ce începe cu niște uși
și nu-mi mai e teamă
mi-e frică de liniştea iernii
de felul cum se cuibăreşte în mine
râzând
sentimentele mele
deghizate în iepuri
traversează nămeţii în vârful picioarelor
să nu trezească din somn avalanşe
ca s-o evit
împrumut aripi de înger
zbor la marginea întinderii ei
o desfac în piese piuliţe şuruburi
o mărunţesc în cioturi şi scame
abia în martie
când începe să încolţească din nou dragostea
o strâng la piept ca pe o femeie cinstită
îi pun în ochi două lacuri
şi-i dau nume de pasăre
nici dragostea nu e ceea ce înţeleg că este
din ea au căzut oamenii trişti
zilele lor ca nişte lucruri nefăcute la timp mi se păreau prea lungi
am crezut c-ai fi vrut să auzi că nimic nu mai e la fel fără tine
acolo unde mă voi duce
n-am să-mi mai sprijin viaţa de cuvântul vreunei femei
n-am să mai scriu despre cum sunt pietrele
ce rost mai au ele dacă dorm de la începutul lumii
dragostea râde
a uitat cine sunt
îmbrăcat în haine de cerşetor
numai clipele mi s-au așezat pe umăr
Comentarii aleatorii