eu sunt
mă bucur că ai ajuns ți-o prezint pe
dar cred că mai bine mă lași să
de acord cu tine însă
ce ar fi dacă
uite afară e deja roșu
ți-o fi foame
doar setea de tine îmi sparge timpanele
n-am crezut că se mai poate în ziua de azi
vrei alune ori înghețată
o ureche și un kilometru de piele cu oase
mai bine să-ți arăt cum se deschide fereastra
ai deschis sufletul am început să respir din el
poate vrei omletă sau ochiuri
sunt de ajuns ochii închide-i deschide-i închide-i
numai tablourile tale cu roze
din vremea în care iubeam amândoi
acelaşi pirat orb a lui Stevenson
numai ele în frumuseţea lor adâncă
mai amintesc de vremea aceea
în care bucuria ne bătea mai tare decât inima
iubirea e un zbor urcat la stele
dar rătăcit uneori de la reguli
un zeu bizar care îţi cere
să-ţi amputezi sentimentele în schimbul veşniciei
nimic nu mai creşte în noi
doar umbra acestei dimineţi
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului
povestea iubirii din memorie
se scrie în temniţa unei zile de toamnă
când te declari mulţumit cu toată năvala de frunze
căzută peste visele tale necoapte
ai învăţat să-ţi suporţi viaţa peticită
buzunarul peticit
cu gândul la îngerul din vitrina copilăriei
care îţi zâmbea iar tu simţeai cum timpul
se lipea de zâmbetul lui
cu trupul făcut pâlnie
ascult
marea fierbinte peste nisipul răscolit
cerul lipit de pământ ca o lubeniţă coaptă
departe şi înalt peste tot glodul
adunat sub talpă cât un munte
e ţara mea
locul unde pun degetul pe mămăligă
pe steaua din fruntea cerbului
pe funia clopotului din biserica veche
de la apus până la răsărit
albesc şi eu din creştet până la os
odată cu soarele acesta
plin şi rotund mereu
legat să se învârtă în jurul casei mele
ca-n vremea facerii de la început
Comentarii aleatorii