Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
dimineaţă
păpuşa woodoo se ridică în
capul oaselor mănâncă păsări
dintre picioare viermele harnic
sparge sâmburi pe lemn
de salcâm
un electron fără braţe invocă
expansiunea materiei
cenuşie luna despică apele
pe o plută condusă de şerpi
îşi fumează solzii pe rând
mingea de ceaţă
depune ouă în umbre
caută prin buzunare
literele ca pe culori
reproduce fonetic deşi nu înţelege
am învățat că trebuie să plângem
până rămânem singuri
și ni se face milă de noi
dragostea celorlalți devine dureroasă
ne strivește cu frumusețea ei
strigăm îngenuncheați nimic
și nimicul se deschide ca o poartă
prin care nu avem curajul să ieșim
deasupra soarele parcă ar fi un copil
adus pentru prima dată la dentist
aaa deschide gurița maaare
ce cuminte e el
la ce școală merge
nu încă nu e la școală
iar eu habar nu am cum se spune în dumnezeiască
te iubesc
nu te iubesc
te iau în stăpânire ca pe o grădină
plină de rouă în mijlocul ei
neatinsă perechea de care sunt sigur
doarme cu palma închisă vântul
prima oară visează
nu te iubesc
te cutreier ca pe un castel fără pod
eu vinovat de iubire tu
conştientă de timpul
copilăriei
semănăm cel mai bine
umple spaţiul dintre umbre
cu unităţi de măsură
pentru suflete singure
iubirea
somn de păpuşă
aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
Comentarii aleatorii