am ieșit din bula de aur a certitudinii
fix în pielea goală
pe stradă nici un cunoscut
nici un prieten n-a strigat
s-a auzit vocea mea:
dați-mi traseele mele, oamenii, străzile
dar n-a viat nimic decât un generic de știri
cu morții altora
unde e șoimul cu ochi sclipitori
bufnița de vede în lună
copacul pe care l-am tăiat pe fulger
întâia dată
să-mi dați fata care mi-a închis definitiv copilăria
dar toți au tăcut
pe după uluci case încremenite
trei epoci stinse cu var
sunt nimicul care crede că scrie
piese de teatru într-un act
mă satur de mine în următoarea secundă în care
îmi iubesc strigătul de fericire
când sorb dimineața din ceaiul fierbinte
cu ochii înfipți în perete
mai caut oul de aur
se sparge de tâmplă
firimituri din senzațiile mele hrănesc uneori
alte mirobolante nimicuri
apoi vine ziua puf-puf
dacă oamenii sunt pomi atunci sunt mai degrabă peri
fructele la înălţimea soarelui de amiază cu mustul dulce
cad şi ele de la sine
viermănoase sau nu cu sâmburii mici şi moi fiindcă omul se rupe
ca să se lepede pe pământ cu dinţii şi oasele netezite
se topeşte ca fagurele
mă cheamă locul în care visez
despre lume pun întrebări
softul din memoria unei piramide
ţine tunelul închis
timpul
fizic nu este la fel
inima cu vizibilitate redusă
îmi dă fiori după o listă citită rotund
vântul grădinar cocoşat
mută pădurea trei nopţi la rând
crepuscular
păsări deschid pieptul unui copac
miroase a lapte dintr-o altă viaţă
ştiu
cum se văd apele peste care
zbor la egalitate cu cerul
norii înghit păpădiile aduse acasă
întregi
călătoriile sunt binefăcătoare
nu am nimic nou
să-ți spun
copacii își
scutură floarea
pe scara richter
aceiași vecini
se plâng
altor vecini
își ies din fire
care cum pot
vinovați sau nu
constrânși
sau deopotrivă
din pură inerție
e un miracol să-i vezi
cum supraviețuiesc
pe mai departe
cum își măsoară pașii
unu doi trei apoi
unu doi trei
și doamne ajută
prietenii la fel
îmi țin lumânarea
tu ce mai faci
te-ai pregătit de toamnă?
Comentarii aleatorii