port cu grijă nasturii să nu cadă
atunci m-aș dezveli în fața voastră
de tot ce sînt
jumătate eter jumătate pămînt
și o bucățică de inimă care bate pe Calea Laptelui
cum aș bate într-o tobă ruginită
sunetul să prindă vreo doi-trei licurici
port cu grijă nasturii nu-mi cadă
Dezvelirea
se face doar de Înviere
când fericirea pune mâna pe om
sclavii îi culeg plantațiile de bumbac
și le atârnă în geam
ea pocnește din bici și eu râd
ea mă scoală pe muchia nopții din patul uscat ca plita,
și-mi spune: “umblă!
adună flori albe și le îndeasă sub piele
stai nemișcată și sângerează în liniște ca o plagă deschisă
bea și mănâncă cât vrei pe ascuns
dar plângi cu lacrimile altuia, nu ale tale”
bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun
Comentarii aleatorii