sunt singură şi prin urmare toţi vorbesc
că am tăcut demult
am devenit atât de mioapă
încât îmi ţin ca melcul ochii
în vârful pixului cu gel
în jur miroase a cozonac cu mac
şi castane pocnind
pereţii sunt calzi ca o sobă cu cărbuni
Raskolnikov a adormit
pe raftul cel mai de sus al bibliotecii
în oraşul obscur
ţi-am developat sângele până la indecenţă
iar tu te-ai zbătut sub unghiile mele
ca un peşte curăţat de viu. atunci mi-am spus: femeie,
bărbatul hologramă nu se poate atinge, dar uite
eu am trecut prin el şi ceva a rămas acolo.
dragostea noastră ca o hipnoză-
aer rarefiat şi demenţă contagioasă. cine ne-a văzut
ştie, traversăm lumea
ca o ambulanţă în plină noapte.
mi-e bine când inima îşi vede de drum după cuvinte
jumătate din viață s-a tot dus cu vorba
abia la primul sărut
cu acelaşi surâs simplu
veghez
cum nu mai e vreme
de atîta noapte
cerul protejează coasta din care va naşte un alt răsărit
pentru ultima oară
cu chipiu pe cap
rugăciunea spusă dintr-o suflare
împinge sufletul mai cu viaţă
nu ningea
peste hornuri ceața
mă plimbam pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agățam privirea de fiecare trecător
și cântam
doi m-au auzit
au întors capul
fetița în bleumarin mi-a zâmbit
afon cum sunt am tăcut cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ningea
auzeam pașii fulgilor
treceau bariera din nordul orașului
își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
pe vremea aceea
făceam drumurile pe jos
până la cer și înapoi
noaptea
când se umplea câmpul
de zmei și de iele
și nu mi era teamă
aveam o rană în cap
luminoasă
și mama îmi spunea
că ar fi de aripă
de înger
că știe el de ce așa
că eu să nu mi fac griji
că rana asta
o să mi fie de mult bine
și eu credeam
pe vremea aceea credeam
și toate dorințele mele
se țineau după înger
și toate cuvintele mamei
îmi erau ca laptele
unii spun că am veni
Comentarii aleatorii