uneori deschidem fereastra
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
vreau
la fel cum simt
umbrele schimonosite
ale lucrurilor
trecînd pe sub uși
vreau
să îți citesc pe buzele nemișcate
cuvintele
cu ochi adumbriți
ca niște salcîmi în haremul auriu
al apusului
vreau
să îți vad tresărirea
de pasăre îngrijorată
în prag nefiresc de toamnă
peste spinările încordate
ale dealurilor
vreau
să îți simt măcar o dată
trecerea rîurilor
prin văile adînci
ale gîndurilor
vreau
mi-e bine când inima îşi vede de drum după cuvinte
jumătate din viață s-a tot dus cu vorba
abia la primul sărut
cu acelaşi surâs simplu
veghez
cum nu mai e vreme
de atîta noapte
cerul protejează coasta din care va naşte un alt răsărit
pentru ultima oară
cu chipiu pe cap
rugăciunea spusă dintr-o suflare
împinge sufletul mai cu viaţă
tu eşti al doilea crin
îmi şopteai uneori
eram mică, erai castel de nisip
eram o undă de apă, te scăpam printre peşti
te lăsam apoi să mă străbaţi cu ale tale corăbii de fier
mai uiţi tu ferestrele către mare să fie întâlnite de vânt? te mai pierzi tu aşa?
aerul vibra apoi a ambră, a cetini
aşa era pe atunci,
ciuturile erau pline cu ceai chinezesc
care chiar plânge
căzând
mă îmbrac din tine, eşti frumos ca brânduşele
eşti alb
eşti calin
gândul tău miroase a mosc, a licurici noaptea
pe mine mă umbreşte un vis,
sunt o pală de vânt deja-vu;
aceasta este nunta a doua,
îţi spun.
ce firesc aş rămâne în sângele tău…
e călduţ
ca o casă cu multe, multe perdele.
e mult de când nu mai văd iarbă crescând,
de când am lăsat departe cuiburi de rândunici pe pereții murdari din scara blocului,
ferestrele ei sparte prin care
iarna și primăvara se furișau adesea prin casele noastre
si stelele dimineața se întorceau obosite în oameni,
nu mai știu cum se joacă o mulțime de jocuri
cum se aude luna într-o chitară
cum se înfiripă dragostea aceea cu ghiozdan în spate
din lucruri mărunte,
viața se joacă de-a urmele
undeva, inima a rămas agățată într-o sârmă ghimpată
Comentarii aleatorii