ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată
sînt supărat pe vorbitorul de limbă engleză care spune acoperişul gurii cerului gurii
de parcă sînt obligat să-mi ţin cuvintele între pereţi tavan şi podea
cuvintele mele vor să înveţe merii să cânte
păsările să înflorească vor să fie
dansatorul şi-n acelaşi timp simfonia
fuselajul şi corpul
pentru asta se cere cer gurii unde să aibe loc
zborul joaca duodecimelor
mă ţine de mână
cel care traversează spiritele
ştie
orice cuvânt poate întoarce
un urs care mănâncă păsări
din livada de nori vişinii
ploaia unge acoperişul cositorit
trupul iubitei curge prin jgheaburile vecinilor
pisica dă cu gheara şi scuipă
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
cerul acestor oameni este scump
obiect personal
viaţa împărţită de cărţi
răspund
cei ca tine nu au un loc pe care să-l numească
acasă
miroase a cuptor cu lemne
trupul fragil
cu forme semirotunde
de la tine nu vreau nici măcar un sărut
dacă găsesc pasărea cu bilet
o trimit înapoi
nostalgii nu mă poartă
trăiesc mitologic dar
plătesc
Comentarii aleatorii