uneori ar fi vrut să facă dragoste cu ea
dar nu oricum nu oriunde
ar fi vrut să orbească
să nu mai audă nimic să nu mai simtă decît mirosul ei verde
ca de lăstar pe care îl jupoi sadic
pentru altoire
și mirosul acrișor al gorgoazelor cînd plenesc din floare în mai
ar fi vrut să amețească uneori
ca atunci cînd te învîrți prea mult cu ringhișpilul
după ce ai băut prima bere și luna
îți cade peste umeri
fără să se mai poată opri
apoi ar fi vrut să îi sărute
gîndurile
până la urmă bea și femeia
sângele strigă din pământ
n-ați luat destul
partea dulce abia acum scoate degetul
scrie
cine salvează lumina
dacă ghicesc îmi recunosc nemurirea
mă-ndrept spre scară cu gândul că
mai prețios decât dreptul primei iubiri
târgul rămâne valabil
sunt vibrații despre care nu simt
că aparțin unei conștiințe
scot negativul
rulează treptele și nu e loc pentru diavol
timpul nu are religie
totuşi prin părţile vulnerabile
umbrele de pe muchiile de cărămidă ale zidurilor
înclină capul pentru rugăciune
sub colţul unei pagini îndoite
fetele şuşotesc
ca nişte servitoare pedepsite
numai privirile lor nevinovate duc păsări spre cer
pentru un moment neplăcut
în însemnările zilnice
nu există drum care să nu fie corectat
numai o femeie a cărei dragoste nu poate fi citită
se mulţumeşte cu ce simte
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
Comentarii aleatorii