mă aşezam la masa cu sertar ros de carii
şi mâzgăleam verdele de april
deseneam curbele cu florarul fiindcă era nevoie de soare
unghiurile drepte cu echerul fiindcă era nevoie de umbră
prindeam forma florilor după ureche
fluturii palpitând dintre corzile mandolinei
fericirea venea la oră exactă ca un poştaş pe bicicletă
simţeam zvâcnetul arcurilor fără amortizare
şi aşteptam să îmi arunce pachetul
să nu vii la mine de crăciun
nantelli
nu sînt încă pregătit să mor
așa cum ne-am dori
împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă
versurile tale ajung ciuntite reci
izbindu-se ca niște păsări negre
și oarbe
de parbrizul înghețat
al visurilor mele
la anul pe vremea asta o noapte
albă ne va cununa iarăşi. pe o plajă
pustie. ne îmbrăcaţi.
şi ce dacă avem pînzele puţin roase de vreme.
anii răsuciţi ca o rădăcină de ginger
insignă nu vor mai fi. vom înfia un arhipelag
pe care îl vom numi rocco. îi vom lăsa lui iahtul.
vom aduna scoici şi dinţi de rechini ca atunci
când ne-am cunoscut prima dată.
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
mă sună naşă-mea
ce faci nu vrei să mergem la magazinul chinezesc
e singură de şapte ani se plictiseşte
îi antrenează şi pe ceilalţi în zilele ei câte or mai fi
se ţine bine îi place să umble
numai să nu stea între cei patru pereţi de pe vremea ruşilor
o luăm din butic în butic
mi-ar trebui şi mie dintr-asta oftează
mereu oftează am pornit de la lingură de lemn
printre străini fugeam de la fabrică să văd ce-mi face copilul
i-am găsit o dădacă ţigancă era de o curăţenie
nimeni nu mi l-ar fi îngrijit ca ea
Comentarii aleatorii