la anul pe vremea asta o noapte
albă ne va cununa iarăşi. pe o plajă
pustie. ne îmbrăcaţi.
şi ce dacă avem pînzele puţin roase de vreme.
anii răsuciţi ca o rădăcină de ginger
insignă nu vor mai fi. vom înfia un arhipelag
pe care îl vom numi rocco. îi vom lăsa lui iahtul.
vom aduna scoici şi dinţi de rechini ca atunci
când ne-am cunoscut prima dată.
a venit vremea să învăț copacul
din fața casei mele
că pînă și securea are mînerul de lemn
să îi mîngîi umbra cu degetele
ca pe o femeie pe care nu pot să o mai ascund
a venit vremea să mă îmbăt cu lumina
strecurată prin el pentru ultima dată
să îngenunchiez în fața liniștii
ca în fața unei simfonii neterminate
și să aștept să se facă din nou primăvară
ca din greșeală
fiindcă eram copil aveam ochii deasupra
vedeam prea limpede
dincolo de nori
a venit ploaia şi bunica m-a luat de mână
la stupină
am călcat în noroiul lipicios până la glezne
ochii mi-au alunecat în jos când gustam
prima oară miez de fagure
prea dulce
încetişor
sprâncenele mi s-au îngroşat
din păpădie în păpădie şi botez cu botez
steluţele s-au prins în rădăcini
ochii mei nu mai aveau loc pe cer
acum când plouă caut degeaba
umbrela neagră şi mare a bunicii
în partea de apus a clădirii uşile erau din lemn negru roşcat
zăvorau liniştea netulburată a miilor de zile şi nopţi
nimeni nu a înţeles cum au înflorit în mai către seară
flori mari albe ca de mireasă curgeau peste mînere
peste balamalele grele şi reci de bronz şi aramă
se deschideau surprinse privind copilăros încăperile
explorau cotloane ascunse cu o nevinovăţie imperturbabilă
pînă cînd totul a devenit atît de alb încît îţi lăcrimau ochii
greutatea lor încovoia podelele pereţii grinzile
el desenează poeme în culori galbene pe ziduri albe
și orașul strălucește la soare în el doar vină
și marea
nu mai mult
după amiază când orașul e uitat să doarmă
ea vine întotdeauna să citească singură
într-o zi vântul a șters pagina lui și orașul
nu a observat
Comentarii aleatorii