amintirile care curg prin vene sunt probabil albastre
le ştergi cu mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ţi se pare că te mănâncă
/ nu mai poţi plânge /
e primul semn că ai început să îmbătrâneşti

încă bat la poarta cimitirelor /
atâtea inimi aşezate pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu nasturi şi coliere din perle false
cu blană de nurcă mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale lângă fotografiile în ramă

avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate

trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri