de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc
neantul şi-a ridicat pleoapa grea,
a oftat
şi m-a lăsat să mă strecor în lume
gol,
fără cuvinte
şi făr’ de-nceput
fiecare îşi duce crucea
căutând locul
din care a fost smulsă
rădăcina
am văzut şi ştiu
eu am trăit locul în care
visul germinează
pot să vă îndrum
dar ce folos
mâna se întoarce-n sine
cuvintele îşi mestecă tăcerile
şi văd durerea
care creşte
limpezind cerul a primăvară
cînd bărbatul iese din peşteră leoparzii se ascund
azi va fi unul mai puţin
şi sîngle lui picurînd va străluci în vîrful suliţei
ca un neg stingher în bărbia lunii
şi cu degetul în aer el va desena profilul femeii iubite
tolănită în blană ea îşi va dezveli inima
o secundă înainte de ultimul fulger
căzut fix în copacul din care se trage totul
şi toată piatra şi lutul din ei se va zdruncina
şi se va face pulbere şi praf de aruncat
în ochii jivinelor ce dau ocol
dar nu mai au curaj să se ridice pe labele din spate
uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
Comentarii aleatorii