aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc
o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei
vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit
ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton
ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană
Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
tu eşti al doilea crin
îmi şopteai uneori
eram mică, erai castel de nisip
eram o undă de apă, te scăpam printre peşti
te lăsam apoi să mă străbaţi cu ale tale corăbii de fier
mai uiţi tu ferestrele către mare să fie întâlnite de vânt? te mai pierzi tu aşa?
aerul vibra apoi a ambră, a cetini
aşa era pe atunci,
ciuturile erau pline cu ceai chinezesc
care chiar plânge
căzând
mă îmbrac din tine, eşti frumos ca brânduşele
eşti alb
eşti calin
gândul tău miroase a mosc, a licurici noaptea
pe mine mă umbreşte un vis,
sunt o pală de vânt deja-vu;
aceasta este nunta a doua,
îţi spun.
ce firesc aş rămâne în sângele tău…
e călduţ
ca o casă cu multe, multe perdele.
închide ochii îţi spun şi imaginează-ţi
cea mai frumoasă poezie de dragoste
ştiu ştiu aceasta nu s-a scris încă
pentru că poeţii se pierd în cuvinte
şi nu stiu să se oprească la timp
înainte de a scrie o poezie de dragoste
un poet trebuie să înveţe să tacă
hai să vedem dacă el, poetul
ar putea să descrie o dragoste mare cât china
sau mersul cu bicicleta printr-un câmp de lavandă
cu siguranţă s-ar pierde în detalii inutile
ba mânat de o logică poetică s-ar întreba de ce china
Comentarii aleatorii