ne plimbăm în fiecare seară pe aici
citim toate scrisorile înainte ca spațiul să ne comprime de tot
oh, dar dragostea nu este reală în jurul nostru
totul e imaginație, construcție
tramvaiul care ne duce acasă, noaptea, în ultima cursă
zdrăngăne își continuă mișcarea pe strada lăpușneanu
ca și cum ar fi viu
înspre gară unde vom privi alte fete care își târîie trolerele
niște suflete micuțe, gingașe
pășesc înspre noi cu grijă si foame printre alte griji si dărâmături
în colțul ei lumina toarce umbră
fuiorul legănat de briza serii
cade pe podea
o filă răzlețită dintr-o carte
mă privește
mută
visul se-mbracă în crepuscul
se desface gîndul
cuvinte risipite
peste palma mea
și din cuvinte se înalță ramuri
și rădăcini coboară
nevăzut
flori cu tăiș de gheață
foc din sloiuri
cînd amintiri învie din ecouri
și taie maluri valul
nemblînzit al mării
o lavă răscolită
în tumult
se curmă şi ziua aceasta ca o ploscă din care se deşartă
vinul negru/ nu/ nu plâng/toate zilele au nopţile lor
ştii, albele de ele, se înfăşoară cu moartea
stau în moarte ca în nişte blăni de urs carpatin
ştii pe cale de dispariţie/ca şi când s-ar închide în nişte cuşti de oase păgâne
şi totuşi nu mor urşii când vor stelele/urlă din cer/nichita/nopţile tenie/
nopţi ca poezia scrisă înainte de moarte/tu dormi/mamă
tata te acoperă cu un pled galben/pictat cu stele cu dinţi/zâmbăreţe-s?/tu/mamă crudă
mamă albă/de ce mori tu noaptea, mamă?
nici vin
nici şampanie
dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii
să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume
dar nu sînt
poate că am un complex casanova prea mare
poate ar trebui să dau cu gândurile de pământ
să le risipesc ornamentele
să le sfărâm stâlpii şi-atunci când o iau razna
să le îmbrac în haine vărgate
uneori gândurile astea
cu un surâs ironic
poposesc pe buzele giocondei şi nu
le mai pot extirpa
trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările
știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă,
de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție
să nu se murdărească steluțele ori să se strice, doamne ferește
nu, nu mi-e rece deloc, puiul mami, uite,
îmi așez mai întâi degetele, așa, încet, încet
să nu sperii fulgii
apoi nici că mai contează, alerg către tine să te
prind și să vedem împreună, puiul mamii, da, magazinul cu vitrina
lui uriașă, cu perdelele de catifea roșie, și cascada
aceea micuță, nu puiuț nu-i urâtă, poți să o atingi cu
degetele de la mâna ta dreaptă, nu mami, ba da, pui
“acum știu. așa curge ciocolata” da mami da.
Comentarii aleatorii