trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
n-am ce să spun
aşteptările sunt mai lungi decât iernile
sentimentele seamănă cu gândurile pe care ni le-am mai spus
cât să ne scoatem sufletele din adâncuri
mă mulţumesc că nu-mi eşti străină
viaţa nu ştie nimic
încă se vaită
nu-şi dă seama ce pierde
doar când trage să moară
caută
o cale de întoarcere
şi vine o zi în care toate se întorc împotriva ta
deşi niciodată nimic nu a fost al tău
cireşul din faţa balconului se întoarce cu spatele şi înfloreşte pe ascuns
ai vrea să asişti să asculţi primul ţipăt dar ţi se spune sec
bărbaţii nu au ce căuta într-o sală de naşteri pentru că nu fac faţă
patul îşi ia paraliticul în spinare şi umblă are bilet spre băile felix
sarea trupului tău n-a fost în stare să vindece
oglinda se întoarce cu spatele ca un martor ce părăseşte sala de judecată
într-un proces de fals privind identitatea
chiar moartea-i la cârmă are cârpe sub unghii
a murit dumnezeule steaua s-a stins a apus s-a împrăştiat în abis
am murit şi eu tata m-a îngropat în ţintirim
văzut-am turme de oi miei albi miei pestriţi în viaţa purtată înainte de măcelari
genele mele-s caise când din ceruri albastre îi simt
da mielule da
tu să cobori atunci când e vremea
când timpul se va deschide exact ca o scoică ajunsă cu bine la ţărm
ai grijă să nu plângi să nu urli să nu scoţi niciun sunet
odihneşte-ţi tu mieluţule corniţele tale acum
doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație
după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers
din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele
Comentarii aleatorii