mi-au zis: trebuia să fi fost mort de mult
supravețuirea, domnilor, e o chestie de încăpățânare
oricum, fiți liniștiți, chiar viu nu sunt
prin mine umblet de fiară
pânda lungă fără sfârșit ninge fără urme
de aceea sunt fericit:
se adună o gărgăriță pe mână
întorc palma și simt piciorușele ei cum o iau, ușor,
de la capăt
de aceea zic: astăzi voi scrie ultimul vers
apoi mă las
Ieri văzusem din întâmplare
o târâtoare
cum îi făcea semne cu ochiul
unei târâturi care
îi făcea semne cu ochiul unei
târâtoare.
Şi după ce am văzut asta,
mi-am spus:
să nu crezi nimic din tot
ce ţi se spune, până nu vezi
cu ochii tăi proprii;
o târâtoare clipitoare,
indiferent de câtă inteligenţă are,
tot o târâtură rămâne, una care
îi face semne cu ochiul altei târâtoare;
o târâtoare clipitoare începe
să-i facă semne cu ochiul unei
târâturi din momentul în care
trebuie să existe ceva ce pot atinge direct
precum pruncul de un an loveşte cu pumnul oglinda
stau la ultimul etaj sub al nouălea cer
de fericire
cântă-mi să adorm killing me softly
mâine dimineaţă îmi voi tapa şi pudra părul
ca o demimondenă din secolul douăzeci
floare rară la balul vampirilor
după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
Comentarii aleatorii