Cuvintele frumoase pe care ţi le-am scris,
pulbere în creuzetul absenţei tale.
Vorbele pe care nu le-ai rostit,
cârtiţe în solul minţii mele.
Nu vreau să adorm:
te-aş uita în timpul somnului.
Nu te trezeşti:
nu m-ai uita în nesomn.
Îmi rămân poeziile stupide.
Tu, cu cel aproape.
îmi spăl dinții apăsat parcă
aș umbla în gura unui cadavru
simt cum se desprind gingiile de os
sângele meu roșu
nu așteaptă invitații
se așează pretutindeni
nici nu mai țin minte dacă folosesc pastă
menta a murit repet în gând
am ucis menta
întâmplarea asta chiar merită
culoarea aceasta e reală
în lipsa ta
pe geamul de la baie vecinul picteaza maimuțe
țintesc atent și trag la nimereală
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
pe atunci soarele curgea ca mălaiul
măcinat proaspăt la scocul morii
galben era chiar şi iarna
când îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept
tăiam greu cărare cu bâta
prin lanul de buruieni înalte
cu şosetele trei sferturi
pline de ciucuri de scaieţi
săream gardul ca un hoţ
să nu mă afle nimeni
în livada noastră cu meri
Comentarii aleatorii