Te voi duce în locurile unde se cheamă
numele celui prea sfânt ca să-ți arăt
cum se aprind torțele în plină zi.
Știu că îmi vei lua bărbia în palmele tale
de bărbat crescut singur și-mi vei șopti să tac.
Doar liniștea ochilor închiși
poate descrie durerea din șuieratul dinților.
Apoi îmi voi apropia obrajii
de coastele cele mai apropiate mie.
Eu pe cele de jos iar tu pe cele de sus ca împreună
să construim un bloc mamut.
Sub noi e un cer spart și o daltă ruginită.
Poate că nu vom ajunge niciodată desăvârșiți
îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare
și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem
aici cu toate instrumentele de tăiere
și bucăți mari de carne separată mecanic
se întind pe această vastă câmpie. prin mijloc trece
un drum îngust/ în stânga lui e un oraș mare
în dreapta lui sunt canioane cu maluri roșii abrupte
în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
mă gândeam deunăzi la visele proaspete ca un caş moale
unde nu e loc pentru injecţii cu moldamin şi căţele molda
sau moldoveni mioritici împrăştiaţi prin emisiuni radio
precum ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat
eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor
cu tălpile moi călcam peste tinereţe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât şi în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă
Comentarii aleatorii