orbirii se-nchină, pleiadelor triste,
timid, un călugăr îşi scăpă din toamnă,
gândite comete prin raiuri se varsă,
adoarme lumina, degeaba se joacă
o brună idee pe-o stampă uşoară;
"să scriu oare teama? sfioasele stele?
pe şold să pun floarea fecioarei mirate?"
de-acum sună goarna, să taci, cresc fosfene
când îngerii-mbracă veşminte alese
spectral adunate din unda albastră;
polei pe-o petală, argint pe o alta,
tresare iar floarea ca Sara fecundă,
frumoasa agrafa în păr o piteşte;
polen al risipei, rugină s-aşază,
stamine rămân adormite în urmă;
driade vergine, păşind, nevăzute,
îţi strigă să taci, ori te-ating cu genunchii.
mă sună naşă-mea
ce faci nu vrei să mergem la magazinul chinezesc
e singură de şapte ani se plictiseşte
îi antrenează şi pe ceilalţi în zilele ei câte or mai fi
se ţine bine îi place să umble
numai să nu stea între cei patru pereţi de pe vremea ruşilor
o luăm din butic în butic
mi-ar trebui şi mie dintr-asta oftează
mereu oftează am pornit de la lingură de lemn
printre străini fugeam de la fabrică să văd ce-mi face copilul
i-am găsit o dădacă ţigancă era de o curăţenie
nimeni nu mi l-ar fi îngrijit ca ea
în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.
dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.
dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea
Comentarii aleatorii