azi nu mă sperie nimic
îmi îngrop liniile din palme în carne
semn că nu vreau să ajung ca mama
să vomit seara de oboseală
să mă privesc în oglindă şi să văd
ridurile şi cusăturile
dovada unei vieţi nereuşite
în colţul camerei depresia pândind dintr- o pânză de păianjen
criza de la 40 de ani
gelozia violentă a tatei modul lui straniu de a înţelege lucrurile
prin ochii acoperiţi cu o plasă de pescar filosof
pământul lui şi copiii lui
singurele medalii
căsuţa din chirpici pe care o îngrijeşte
am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
și de vei pleca pe mare
ia cu tine
o cochilie de melc
părăsită
cîndva
dorului pradă
legănat de valuri
să ți-o apropii
de urechea stîngă
și-ai să auzi
foșnet de frunze
iar în seri de vară
colindîndu-ți urbea
supraveghează pașii
și cruță melcii
chiar dacă
ochii tăi vor căta departe
întrebîndu-se
ce culoare mai are marea
Comentarii aleatorii