o ploaie care nu mai vine
oprită la vamă de niște plopi tineri
calmi pînă în vîrful ciobit al cerului
soarele prizonier în propria capcană magnetică
asemeni unui proprietar în depozitul lui de feronerie
privește ritualul macabru al dupamiezii
pe stradă luciul metalic al oamenilor
poartă fără zgomot prin săli invizibile
coconi de mătase iar
seara firul deșirat al spinării lor
se îmbibă dureros
în icoane de argint și negru
pe asfalt
stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie
te-aş fi aşteptat ani lungi
la fel cum pescarii aşteaptă sirenele-n larg
năuciţi, cu plasele pline de peşti, noaptea, pe lună plină
te-aş fi căutat ca pe un inorog
pribegind ev după ev, tot mai tânără, tot mai departe
ireal
te-aş fi iubit
dar
ce bine
ce favor
împărţim aceeaşi pulsaţie a secundei
şi atât de aproape
mulţumiri
norocului brut
acelaşi fericit scâncet de la naşterea universului
această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit
aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană
aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie
Comentarii aleatorii