ziua a câștigat cu forcepsul lumina lui martie
mă dor mâinile și-n somn, mi-e sufletul prins în copci
micile agrafe aruncă cu felinare zburătoare pe canalul aortei
cine sunt eu? în hrisoavele cărei cetăți nezidite-mi dorm strămoșii
iubitori de-a zidi palate din raze de lună? duhuri ale munților, străvezii precum timpul
pe cărările invizibile lăsând o urmă de lup
iubeau tăcerile - poartă dincolo de care doinea înțelepciunea
mă trezesc în fiecare zi când soarele-și scapără primele boabe de tămâie peste jarul nocturn
e crăciunul tată
întinde-mi încă o dată palma să ne măsurăm
dintre toţi oamenii vii pe care i-am atins
numai palma ta era mai mare
dacă vrei mergem din nou mână-n mână
şi sărim peste valuri la malul mării
sau mă duci la teatrul de păpuşi
unde tigrul portocaliu înghite clătite pe nemestecate
iar noi batem din palme cu mâinile noastre mari
noi doi ne-am împărțit
ce mai aveam de împărțit
nimicuri prin pungi menajere
tu m-ai urât iar
ziua și-a continuat liniștită
drumul
ca o lamă prin subțiori
Comentarii aleatorii