din mâini
sunetul învinge gravitaţia
pe mulţi îi surzeşte
sala de concert îmbrăcată în roşu
coloane de fum degajate de clape
amplifică sentimentul
suntem vecini cu universul
promite să nu facă zgomot
măsoară scena amenajată pe nuferi
cu paşi imaginari împrumută
apă de-acasă
animale neliniştite
pe colina de marmură
începutul furtunii un fus
cu vârful în jos lumina orbeşte
melancolia ni se trage din neam
de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoţiţi
de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea tratate
din prea curaţi ieşiţi parcă din icoane şi nu din propria încăpere unde creşte o plantă ca iedera
pe inimă mergem clasic tu cu mândria înainte eu cu smerenia dinapoi şi basmaua neagră de gânduri
cu mâinile căzute pe lângă starea asta perenă lăsăm în urmă doar nume ca şi când
dacă am privi înapoi nu am vedea decât cimitire şi busturi de piatră şi inscripţii
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
Comentarii aleatorii