miroase a praf
în jurul nostru sfinţii au dat drum liber spre cer
urcă numai cine a pătimit cu adevărat de pe urma păcatului
săracii acum se simt răzbunaţi
într-o lume bogată
toate s-au dat peste cap
nimeni nu se mai căsătoreşte din iubire
n-am cum să te uit vreodată
întălnirea dintre noi a fost o poveste
nimeni n-a ştiut cine o să vorbească primul
indiferent de vârstă
drumul de unul singur era tot mai greu
de-a-ndoaselea
sicriele stau în bibliotecă
au numere de ordine
nume celebre
epitafuri mici uşi secrete
prin care treci discret încoace-încolo
aerul mortuar
o candelă pare să aducă în contemporaneitate
pe cei de felul lor deplin liniştiţi
până la înţelesuri este vremelnicie
oare vântul din neastâmpăr îi scoate
din cavourile veline cu mirosuri de ceară
o ploaie care nu mai vine
oprită la vamă de niște plopi tineri
calmi pînă în vîrful ciobit al cerului
soarele prizonier în propria capcană magnetică
asemeni unui proprietar în depozitul lui de feronerie
privește ritualul macabru al dupamiezii
pe stradă luciul metalic al oamenilor
poartă fără zgomot prin săli invizibile
coconi de mătase iar
seara firul deșirat al spinării lor
se îmbibă dureros
în icoane de argint și negru
pe asfalt
Întinsă în cada asta, între aburi şi fantome nevrotice,
în afara radarelor, a sângelui tău crud,
vreau să dispar; tragic şi nepremeditat,
ca toate dramele care îmi construiesc adn-ul, mai mult
sau mai puţin
corupt.
Comentarii aleatorii