Respirația mea ține un ritm tomnatic,
inima-mi alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac mâine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
și am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
și voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște în
răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
soarele
sparge fereastra
se revarsă carnelian
case mărunte din chirpici strada îngustă
turla bisericii școala
pe Dunăre valuri de miere bunătatea
rămășițe pe care insula își trimite cocorii
să le-ntoarcă înapoi
o fetiță străbate strada
poartă două plete grele pe umeri cuminți
un guleraș alb din dantelă încheie solemn uniforma de maici
amurgul zilei de mai coboară umbre
printre pleoape
valuri de miere
ochii ei
un poem
pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă
la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua
mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două
Comentarii aleatorii