tu ochiul stâng eu cel drept
privim lumea în patru dimensiuni
o să-mi spui că dragostea dă adâncime
sunt pure speculaţii
eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă
semănând cu tentaculele unei meduze
care-i prada unde-i vânătorul?
de mâine începe o altă primăvară
pe neașteptate mereu
ca o sentință
eu încă nu am apucat să strâng zăpada de pe scări
nu am adunat (aruncat) nici jumătate din
întunericul adunat la fereastră
și te privesc cum dormi liniștită
ca o cassandră
mâine dis-de-dimineață știu
îmi vei spune
nu am cum să-mpachetez totul
înainte să te cred
Și-apoi ai plecat.
Ce demon, femeie, ai dezlegat turbat peste mine,
vânt tulbure, avan, în cercuri de fum risipite
și-n ploaie răzleață de scrum, răscolindu-mi în bezne
cum luna de-asupra de stână, cu șuierul ei întărâtă
treziți câini cu colți hămesiți, albe cuțite în tâmple,
trăgând de venele inimii, mușcând sălbatic din atrii,
îmi rod în sânge și rup ca pe-o cârpă carnea în care mai port
icoanele amintirii, ca un cireș pocnind roșu de copt -
rănile vii julite-n lanțurile buzelor tale,
șoptindu-mi aburi de sulf.
Comentarii aleatorii