mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
poeziile sunt ca niște așchii rămase printre dinți
de la un lemn dulce din care nu-ți aduci aminte
să fi mușcat
te trezești obosit și începi să scuipi pe monitor
ele se aranjează uneori atât de frumos că îți vine să râzi
să te gâdili sub bărbie cu unghia de la arătător
dacă sunt multe te doare limba și te gândești
să continui mâine da de unde
te ridici a doua oară din pat a treia bei un pahar cu apă
și continui
Comentarii aleatorii