aș da totul pentru o zi cu Tine Doamne
să Îți privesc albul ochilor pupilele dilatate
să Îți iau mâna într-a mea apoi să o pun peste inimă
și să îmi mângâi părul ca mama
să Te legeni pe scaun să îmi dai o carte
să citim așa în liniște amândoi
iar din tăcere să iasă un cântec ca ecoul unei prăpăstii
apoi să îmi cer iertare că trebuie să dispar
nu merit să văd răsăritul lângă haina Ta
de lumină roșie-cireș
să mă iei în brațe ca pe un pui de urs
să Te prefaci că ne luptăm ca atunci cu Iacov
mama își aștepta singură moartea într-un spital, într-o cameră numerotată, cu fereastră veche, înaltă, aproape solemnă precum un înger de veghe țintuit acolo demult lăsând se audă trecându-i ușor pe sub aripi primăvara care venea nu știu de unde venea și tot venea și nu se mai oprea din venit
știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
Comentarii aleatorii