tu ai nevoie să-ţi umble ceva pe piele
nişte gâze cu ace fine să facă topometria
să-mi arate planurile
cu ochii închişi iubirea
locul vulcanic de pe harta trupului tău
nici speologii nu ar putea să descopere
focul viu
acolo aş vrea acele cuvinte
să le zgârii în pereţi până ce sângele tâşneşte
din ele îţi place să donezi
cum ai salva o viaţă
tu ai nevoie să te cutreiere cineva
de la un capăt la altul cu tălpile
să calce apăsat pe nervuri ca apele dulci
în care peşti plutesc în bancuri
plouă triumfător în orașul
cu edificii multicolore
cu baruri jegoase
cu depozite uriașe de alimente și șobolani
cu biblioteci secrete pentru toate femeile singure din lume
cu bănci falimentare, mincinoase
cu biserici monumentale, mincinoase și ele
plouă și se inundă canalizările
și se strică clopotele
și se întorc oamenii în umbrelele lor ca în niște chilii
și se inundă strazile și etajele
și turnurile și catedralele
și eu , cocoțată undeva , pe un rest de poem
savurez toamna asta atât de necesară
mai cobor un etaj
îi pot cuprinde pe toți dintr-o privire
zâmbete pahare strălucitoare mâncare bună
îmbrățișări muzică de petrecere
e dimineață mă trezesc strigând
o dimineață strașnică
așa cum universul ăsta nu a mai avut niciodată
frații mei dragi
frumoșii mei
s-au oprit
privirea lor obosită cere iertare
vecine de ce
știi că nu facem asta în fiecare zi
trăim zile triste și lungi
femeile noastre au părul alb și spatele adus
copiii noștri au crescut până dincolo
unde au și rămas
sunt inuman de singură dar e bine
încă doare că sunt om
nu sunt o anomalie mi-aş dori o ceşcuţă de ceai aromat
şi o bătaie prietenoasă în spinare dacă mă înec
mi-aş dori să scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m the great pretender//
să văd ce mai rămâne din ceaşca mea de ceai după ce înşir vrute şi nevrute
despre bărbatul care nu m-a iubit niciodată
Comentarii aleatorii