şoarecele de casă chiţăie sub dulapul greu
cad fărâme
din luleaua neagră a bunicului
îngheţata cu frişcă s-a uscat în compotieră
ceasul a rămas în urmă câteva nopţi polare
Când vastele timpuri dispar într-un număr
şi spaima dezmiardă duioase detalii
un Prinţ se iveşte prin sparte vitralii
cu astrul absenţei – pecete pe umăr
mişcarea a stat nemişcată în fugă
în colţuri de haos vie veghează
înaltă, secretă, adâncă şi trează
zidită în pajuri – a şerpilor rugă
pe veşnic nestinsul, sfântul sfârşit
prin vamă de aur pogoară-se harul
spaţii de sete alină-şi pojarul
căci jertfa supremă s-a săvârşit
o zi în care mi-e limpede şi indiferent
că sunt la fel cu ceilalţi mulţi
poeţi care pretind de-a lungul şi de-a latul hârtiei
că ei nu sunt Isus Hristos
desigur niciunul nu are urechile răstignite
peste cor de îngeri
sunt doar oameni uneori surzi alteori orbi
care rup din pâinea uscată fără s-o înmulţească
fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere
îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare
și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem
aici cu toate instrumentele de tăiere
și bucăți mari de carne separată mecanic
se întind pe această vastă câmpie. prin mijloc trece
un drum îngust/ în stânga lui e un oraș mare
în dreapta lui sunt canioane cu maluri roșii abrupte
la noi în oraş toate femeile sunt preocupate să slăbească
îşi împrumută reţete schimbă dietele din trei în trei
luni aleargă pe malul mării cu pantofi uşori de la aceeaşi firmă
se îmbracă la fel au fix acelaşi aer mătăsos matinal fandosit
fac în mers cu mâna celor care îşi închipuie că sunt într-un maraton
iar pe străzi se depune o tăcere fină o pudră de gânduri care nu vor să se dea
în vileag aerul comunitar se îndeseşte cu ele se sufocă oamenii abia mai
ocolesc orice formă de femeie înfiptă ca steagul în poarta primarului
Comentarii aleatorii