tu ochiul stâng eu cel drept
privim lumea în patru dimensiuni
o să-mi spui că dragostea dă adâncime
sunt pure speculaţii
eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă
semănând cu tentaculele unei meduze
care-i prada unde-i vânătorul?
ce ţi-a plăcut mai mult pe
pământ răspund
pijamalele
ating din greşeală pielea unei fiinţe
obsedate de ultimul zâmbet
cu vederea spre mare
picioarele nu simt gravitaţia
aripile te fac om
dacă nu primeşti
vântul suportă distanţa
nu se compară cu sentimentul de viaţă
iubim acelaşi arhetip de femeie
sărim două trepte deodată
îngeri cu deja vu
ne simţim bărbaţi plini de viaţă
nimeni nu vede umbre deşirate
treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
în fiecare zi mă-mbrac în zăpadă
căldura ei e mai mult pasăre decât fulg
mă aplec intens peste limba română cu
degetele adânc înfipte-n urechi să nu mai aud
altceva
vântul trece a suta oară pe lângă mine
indiferent
niciodată acelaşi
viitorul se scoală ca un bătrân la poarta cetăţii şi
mă lasă să intru
de altfel nici noi nu mai suntem visători
cuvintele ni se potrivesc ca nişte camarazi pe timp de război
de-o altfel de moarte au parte fricoşii faţă de cei care au luptat până au fost prinşi
poate prea puţin contează felul cum ţipi când ai totul la picioare
instinctul se zbate mereu între hrană şi sex
dar ce ne facem cu ăia
care n-au lăsat testamentele scrise nevestelor, iubitelor, amantelor
am senzaţia că orice dezordine
mă apucă de braţul drept
fac cruce cu limba
ispita a fost îndepărtată dar nu şi frica de iad
Comentarii aleatorii