păpuşile ce zâmbesc din cutii nu ştiu
niciodată ce vrei
tu poţi liniştită să îţi îmbraci lenjeria ta albă peste
dumnezeiasca ta piele ce sclipeşte
acum dintre aşternuturi şi ele
nu ştiu niciodată nimic
dacă floarea aceasta portocalie pe care o vei aşeza
să rămână de veghe până când se va face
din nou
peste lume
un mare întuneric,
mai întins decât undele ghimpelui fiinţial...
hm, de ce îi spun ghimpe?
aşa, uite, m-am îndrăgostit eu de tine ca de un poem
de-al lui nichita, ca de imensa lumină în care îţi strălucesc
coapsele
suntem două fuioare de taină
iubito
doi porumbei voiajori fracturaţi
în mii de cuvinte
într-o zi
te-am legat de respirările mele
ţi-am dat foc ca unui fir de cositor imuabil
mi-ai sudat toate căile de văz şi
auz
din cornul inorogului ne-am făcut colier
învârtim pe roata olarului nopţile
îngerul care ne-a pus împreună ne-a împrumutat aripa lui
să zburăm printre jazzuri
incisiv acest curs natural din clepsidră
sunt atât de obosit nu mai știu să iubesc
socotesc pe degete ca la școală
numărul zilelor
se prind în memorie
spaimele acelea de care fug din copilărie
trecutul mamei
mi-a chemat niște umbre rostind formula apei
când se umple de pești
alunec printre ceilalți
recunosc vântul pus la uscat
pe vârful unui munte pribeag învăț
să răspund prin focuri
conștiința hotărăște ce imagini trebuie să privesc
cu partea dreaptă a minții înțeleg
frecvența
pe care mulți o consideră sunet
(în filmele mele aproape mute eroul sfârșește întotdeauna
fără țigări și cu o durere cumplită de cap
exact în momentul în care rămân fără aspirină
partea bună din mine îmi spune că s-a meritat sacrificiul
lumea e pe mâini sigure am salvat antidotul am dezamorsat
încărcături nucleare am decriptat firewalluri care voiau să ne transforme
în deșeuri radioactive
partea rea din mine se tăvălește de râs îmi spune
n-am prins un rol în the expendables mai bine aș fi fost
un actor de culoare de la mijlocul anilor 90
Comentarii aleatorii