mai cobor un etaj
îi pot cuprinde pe toți dintr-o privire
zâmbete pahare strălucitoare mâncare bună
îmbrățișări muzică de petrecere
e dimineață mă trezesc strigând
o dimineață strașnică
așa cum universul ăsta nu a mai avut niciodată
frații mei dragi
frumoșii mei
s-au oprit
privirea lor obosită cere iertare
vecine de ce
știi că nu facem asta în fiecare zi
trăim zile triste și lungi
femeile noastre au părul alb și spatele adus
copiii noștri au crescut până dincolo
unde au și rămas
odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele
mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi
se pogora fericirea
apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare
Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzația că v-am mai spus asta.
Continui să cred că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
singurătate lipită cu obrazul de fereastră
mă privești
sau poate călărești norii în gînd
mai vrei să ne ascundem printre file de carte
răsfirate sub atingeri
ca niște degete albe printre cute de lenjerie
și tresăriri de moarte
îmi ești la fel de vis cît îți sînt de departe
tu rămășiță de zile pierdute
gîndul la tine difuză pată pe ape
defunctă iubire
dezbrăcată moarte
indiferentă iluzie imposibilă
inutilă singurătate
te rog pământule ară cu plugul tău pe genele mele culcă spicele purpurii
de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete râd copiii da este o zi de însemnat
aşa trece primăvara până în iarnă se-opreşte
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel năuntru de casă de chirpici
Comentarii aleatorii