bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun
în fața razelor e un carusel
călușeii aleargă
noi avem mâneci din care ies mâinile noastre lungi
ne prindem hățurile dar inevitabil
câțiva se prăbușesc
atunci îi vezi și spui
don't worry nina, nothing will happen to me
*
ca și cum nina ar fi un copil care învață să meargă
prin aer să ramână în cădere
cu brațele trupul rochia cu elefanți într-o poziție perfectă
și ochii deschiși/ luminoși ca într-un tablou al lui michelangelo
epitetele nu mai au seducții latente
mi-aș mângâia buza cu țigări indecente.
dacă, prin absurd, din confuzie, mi-ar cădea
o frunză pe foaie aș înnebuni subit, înmiit
mi s-ar preface gestul în locuri de fântână
pe care să le dibui cu urechea mea cea bună,
înmiit mi-ar repeta vacanța stearpă
ochiul de spaimă, răcoarea de apă
dar nu se desprinde nicio frunză, nicio adiere
dinspre verbul a fi. ținut de călcâi, de artere,
îl scaldă o precupeață într-o vadră de amurg.
aș bea o marghilomană cu un chirurg
s-a tras cortina
ora de culcare
nu mai juca teatru
de partea mea
e plăcerea
te rog
publicul ne vrea perfecți
să-i spunem nu
în ciuda unei repulsii
vom învăţa
iubirea poate fi
mototolită mai bine
într-un pat
conjugal
Comentarii aleatorii