de o vreme aici nu mai locuieşte nimeni
doar noi
cu sângele pe care îl cunoaştem
de la un capăt la altul
cu tremurul şi lipsurile noastre
cu brichetele şi fluturii de motorină dinăuntru
cu mâinile murdare pe ferestrele albe
şi mă gândesc
cum ar fi dacă
la fiecare ţipăt al meu
ar bate clopotele în toate bisericile
iar lumina ar umbla desculţă pe trupurile noastre
Întinsă în cada asta, între aburi şi fantome nevrotice,
în afara radarelor, a sângelui tău crud,
vreau să dispar; tragic şi nepremeditat,
ca toate dramele care îmi construiesc adn-ul, mai mult
sau mai puţin
corupt.
nu.
se dezli(peşte) de pe tacăm
o canapea mehlem
acolo
îmi sunt
un breloc uitat pe cuţit
mă învârţi în jurul tău
până mă doare fiecare bucăţică
si-ţi alunecă gelozia
direct în inima
înmugurită
de la tocurile mele
parfumate cu mehlem
vrei să fur
nu.
umple-mi venele cu mehlem
să-mi vibreze ursuleţii pe cap
uite, o minge de fotbal îmi doresc
să sparg cel puţin 23 de geamuri
din care să curgă multe
multe biblioteci
o primeşti în casă alături de toate
celelalte spaime ale tale
te străduieşti să iubeşti fără să iubeşti
te gândesti că oricât ar fi de frumos un vis
nu te poate hrăni în fiecare zi
atunci iei lucrurile aşa cum sunt
nu le mai urăşti
urăşti doar zarva pe care o fac cuvintele
atunci când nu te mai ţin drept
când te încovoaie
când toate toamnele tale stau aliniate
ca nişte santinele
când clipa devine transparentă ca un melc
iar timpul trece subtil
din ceasul vechi
în retină
Comentarii aleatorii