cum spuneam
crîmpeiul acesta de an mă apasă pe
coarda vocală
oricum frigul cu degetul dus la buze
îmi spune să tac
aflu tîrziu că pe strada mea iarna cerne făina
defervescență de toamnă hieratică
pe străzi luminal presărat din crengi
fă-mi apologia dimineții înainte de a te desluși
degetele trag ușor de capătul zilei
endemic ultimul tău chip
ziua se împarte înainte și după
ține-mi lângă lumina ta
umbra șofranului pe foaie
numai tăcerea şi-a băgat minţile la cap
copleşită
inimă şi-a făcut cuib din singurătăţi
din umbra ei
învaţă-mă cum să fac drumul printre oameni înfofoliţi în şaluri gri
deschide-mi ochii
cu vârful degetului arătător
ce dor mi se face de locul unde
nimeni nu trăieşte viaţa din obligaţie
o singură poezie de-aş lua în fiecare noapte
înainte de culcare
cuvintele mi-ar fi îndeajuns
să-mi arate cel mai înalt loc de unde pot vedea cum stau lucrurile
Comentarii aleatorii