va tăcea așteptând soarele
uite
dacă tu mergi în dreapta eu voi lua partea stângă
dacă tu dormi bine pe stânga eu voi întinde
mâna dreaptă
apei care întotdeuna desparte
așa am făcut ultimei zile
o căprioară îndepărtată de lei pentru cină
una dintre ființele albe mi-a zis
taie și mănâncă din fum
nu puteam să mișc picioarele
aripile zăceau risipite
eram singur
aveam timp să schimb ordinea în care
mureau ploile în cutii de zestre
cântec de îmblânzit picioarele mângâiate de vânt şi de soare
nu ştiam că, urcând,
mă voi lovi cu capul de un soi de moarte înflorită
că
mă va înghiţi paradisul cireşilor ca pe o rădăcină săvârşită dintr-o uriaşă greşeală
că
timpul acesta nu va mai fi recunoaşterea bătăilor de inimă
care şi pe mine m-au răsfăţat câţiva ani
numindu-mă „pescăreasa”
că
iubindu-mi bărbatul de brad într-o preafrumoasă bărcuţă cu pânze
purtată de vânt spre un ţărm năpădit de cireşi,
cu rădăcinile încercând să se domesticească în nisipul mirosind a lemn umezit şi a ploaie,
duminica vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare
accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri
femeie muzicală sunt
îmi dansează nebunii pe oasele dezvelite în iarnă
stau ascunsă în colţul lumii şi privesc liniştită
cum oamenii cad
şi explodează
unii orbitor
alţii abia sesizabil
şi nu mişcă nimic în mine
toate stau neclintite
ca icoanele bătute bine în cuie, ca privirile insistente
ale unui bărbat pe trupul unei femei încâlcite
Galbenul meu umple elegant sicriul,
la picioarele-mi legate
un şobolan alb-negru aşteaptă
încuviinţarea viilor.
Rămaşii mă vorbesc de bine,
plini de teamă şi respect,
de parcă aş fi făcut ceva important;
unii mai apropiaţi mă citesc
şi-mi pun în gură idei mult prea profunde,
alţii tac, ascultându-mi
părul şi unghiile.
Am steme pe ochi,
nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;
în copacul care mă îmbracă,
pipăi un fulger, un călător,
un sărut.
Comentarii aleatorii