când se trezește
secundele abia apucă să-mi coasă cu catgut
uimirea de a fi prezent lângă fericire
se apleacă timid
sărută neîncrederea în mine
zace puștiul de ieri
pustiul de mâine doarme încă pe laurii unui azi sălbatic
doar ea
din gând în gând
mijește spre mine cuvinte
nu am mai ucis nimic
ca să mănînc
de multă vreme
doar cutii pachete borcane butoaie pungi conserve tuburi saci
în jur
privesc o moarte disipată în prafuri și paste
topită în seuri congelată în forme abstracte
o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă
nu mă face decît
să nu mor foarte repede
unde sînt zilele acelea
cînd mîncam ca să trăiesc
trăgeam la sorți
Ca un labrador vişiniu
se scutură timpul, lumina
năpârleşte şi mă cheamă din mine şi mă cheamă din ea
orbitor, pe pipăite, pe şchiopătate,
sunt murmurul surdului, gestul mutului mirat,
şi buzunare pline cu păsări mici răstoarnă aerul,
aerul acesta iute şi rumen şi copilăros,
această sârmă de solzi ţipători,
sub mine se întâmpla spinări de acvile cuminţi,
nu mai respir decât când uit,
nu mai uit decât când te amintesc.
dacă eşti prietenul meu mă vei crede întotdeauna pe cuvânt
vom muşca din aceeaşi portocală chiar dacă ştim
că pietrele trec şi apa rămâne
chiar dacă eu citesc Heidegger şi Kierkegaard şi nu-mi plac Noica sau Ţuţea
chiar dacă îi preţuiesc pe Slavici şi pe Sadoveanu şi încă mă îngrozeşte Picasso
chiar dacă plâng fără cuvinte încet de tot şi vreau uneori
să mai jucăm un ţintar cu boabe de fasole până se lasă noaptea
şi mă vei crede când îţi voi vorbi despre pădurea neagră
de vise prea înalte şi despre catacombele furnicilor războinice
Comentarii aleatorii