bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa
în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc
de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic
mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş
părinții se uită la un film în camera cealaltă
încă mi-e bine așa
cu liniștea aceea dinainte de ninsoare
când primul fulg cade pe nasul iubitei și tu
o săruți ocrotitor
apoi ninsoarea crește îți intră în ochi pe gene
se topesc fulgii mici fulgii mari
încă mi-e bine așa
să îi ascult râzând și tușind în camera cealaltă
ca atunci când bei o bere cu prietenii și unul
spune un banc tare de te îneci hohotind
iar până ajungi acasă totul dispare toate grijile
și te duce un prieten care mai poate conduce
să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi
să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă
greu de şters de furtuni să rămână icoane de care
să-şi şteargă buzele credincioşii în dragoste
să le ascultăm cum sună în carnea noastră instaurată
vitejeşte pe oase luptătorii dinlăuntru să ţină piept
neîncrederii şi abolirii dreptului la fericire
mă bucuram când cumpăram ulei la sticlă
şi şosete trei sferturi cu miros de petrol lampant
când încingeam foalele din răsputeri la potcovarul satului
sau număram strop după strop rachiul picurând din cazan
şi stelele mai mari dar numai când apăreau devreme
ţineam cu greu între degete cântarul pentru caş dulce
şi mă minunam că la mine nu stă drept
mă prindeam de hurduzăul gros şi mă aburcam în podul vechi
căutând livretul de militar al străbunicului
învârtind capra de lemn ori fusul doar în joacă
Comentarii aleatorii