peste sute de ani
când voi fi poate boare de vânt
elicea turbinelor ca o limbă de clopot va fi
făcut din carnea mea particulă higgs
între big-bang-uri mă voi extinde sus-jos
mă voi tîrî către voi iarna când oasele dor
mai frumos decât toamna care se frânge împrăștiindu-și frumusețea în ochii muritorilor
decât ciorile învârtindu-se pe cer ca niște limbi de ceas amețite încurcându-ne viețile
decât ploaia în minor și pisicile galbene mieunându-mi la etajul cinci, ultima viață
decât fetițele acrilice de la capătul pensulei, decât peisajele whimsical în care mă ascund când
nu mai înțeleg dacă nu cumva sunt doar un uriaș ochi, o entitate hiperverbosensibilă,
mai frumos decât amintirile celei mai profunde specii, taine care ajung la noi cu întârzieri
aceeaşi sală goală viaţa nu se umple niciodată la refuz oamenii sunt chemaţi imaginaţi-vă cum
ne aflăm în era tehnologiei avansate
nimeni nu vine de bunăvoie se cere o motivaţie
doar cei mărunţi peste care femeia cu alură de miss nu a trecut cu talpa
pe covorul de sânge n-a prins încă momentul potrivit să râdă nebuneşte
doar aceştia salută înclinându-se cu multă decenţă tăcuţi aşteaptă ridicarea cortinei
cineva prezintă un desfăşurător istoric vorbind ne înflăcărăm intonăm cântecul mulţimii
în fiecare zi parcă merg la o înmormântare
și oamenii aceia nu plâng
stau fiecare cu aerul de păsări împușcate în zbor
iar din cavouri iese o ceață verzuie
care mie îmi pare otravă
și lângă mine mergi tu plictisită de ritual
un convoi lung suntem draga mea
câteodată unul mai cade apoi din acel loc
cresc scaieți mari pe care noaptea îi visez
cum îmi intră în gură mi-o umplu
până firișoare de sânge curg pe un sunet de
trompete care falsează
nimeni nu își mai numără banii doar
Comentarii aleatorii