n-am ce să spun
aşteptările sunt mai lungi decât iernile
sentimentele seamănă cu gândurile pe care ni le-am mai spus
cât să ne scoatem sufletele din adâncuri
mă mulţumesc că nu-mi eşti străină
viaţa nu ştie nimic
încă se vaită
nu-şi dă seama ce pierde
doar când trage să moară
caută
o cale de întoarcere
când fericirea pune mâna pe om
sclavii îi culeg plantațiile de bumbac
și le atârnă în geam
ea pocnește din bici și eu râd
ea mă scoală pe muchia nopții din patul uscat ca plita,
și-mi spune: “umblă!
adună flori albe și le îndeasă sub piele
stai nemișcată și sângerează în liniște ca o plagă deschisă
bea și mănâncă cât vrei pe ascuns
dar plângi cu lacrimile altuia, nu ale tale”
ce faci glasule iar eu sunt fericit
că nu poate să-l spună pe r
nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva
decât un glas
puțin dezamăgit de importanța
formei sacului din piele umplut cu pastă de om
cred că odată cu trecerea vine și întunericul
eu și prietenii mei umblăm mai rar prin istorie
binevenită ar fi o suferință adevărată
o moarte despre care mass-media să nu mai poată spune nimic
oamenii fără putința informării
să iasă din casele lor
să nu se mai întoarcă niciodată aceiași
ziua trece în mâini pe lângă noi,
aruncătorii de flăcări,
tigrii sar prin cercurile fumului de țigară
și se întorc în jurul nostru, rânjind
nici clovnii nu ne mai pot speria ca înainte
buzele lor albe, ochii lor goi se lipesc
ca niște afișe de autobuzele oamenilor
grăbiți să prindă ultimul show
veniți să ne vedeți
urmează numărul fără plasă
tragerea de aer în piept
privitul în jos
spre papucii de lângă pat
Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
Comentarii aleatorii