cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
plouă
timpul abia trece
peste o frunză de brusture ca un melc
în groapa de gunoi un câine își scutură blana
picăturile nu știu nimic despre moarte
cad cu fețele în jos
pe drumuri
doar pietrele își bat piepturile cu pumnii
în liniște
dependentă de zbor
o pasăre prinsă între aripi privește cerul
din scorbura unui copac
dacă oamenii sunt pomi atunci sunt mai degrabă peri
fructele la înălţimea soarelui de amiază cu mustul dulce
cad şi ele de la sine
viermănoase sau nu cu sâmburii mici şi moi fiindcă omul se rupe
ca să se lepede pe pământ cu dinţii şi oasele netezite
se topeşte ca fagurele
ridică-te
ridică-te şi umblă îţi zic
ori vrei să fii cărat cu roaba la groapa cu ceilalţi
ce-mi stai chircit între pături cu pumnii la gură
în nopţile albe şi reci,
ca-n pian clapele
te scoală , blegule bleg
vrei lapte? dude? lego?
vrei trup de bărbat? inimă de copil?
ai tras după tine un tanc peste carne şi oase
şi-acum te culci peste ele
le pipăi, le pupi şi le mîngîi pe cap
de mâine începe o altă primăvară
pe neașteptate mereu
ca o sentință
eu încă nu am apucat să strâng zăpada de pe scări
nu am adunat (aruncat) nici jumătate din
întunericul adunat la fereastră
și te privesc cum dormi liniștită
ca o cassandră
mâine dis-de-dimineață știu
îmi vei spune
nu am cum să-mpachetez totul
înainte să te cred
Comentarii aleatorii