poate ar fi mai bine ca o muzică grea
să cadă peste mine din toate părțile
sufletul acesta strâns în lut
să se dărâme asemeni zidului cetății
cei care vor veni atrași de zgomot
să creadă că muzica a venit dinlăuntru
că tocmai s-a întâmplat ceva grav
de sub vârful pantofului alb
să își ia zborul buburuza tâmpă
înainte să ajungem unul la celălalt
ne-am întins singuri hainele pe sârmă
tu ca o femeie de treabă
eu ca un bărbat fără femeie
închiși în noi
abia mai reușim să punem zile deoparte
pierdem tot ce era de salvat
chiar și îngerul din lucrurile primite la naștere
a rămas fără o aripă
de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat mult timp
după aceea
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini în loc de jucării
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
lumea o scufundare permanentă
primăvară neagră cu gloanţe înflorind în trupuri
primăvară neagră
cu ură şi răzvrătire
De ziua ta, noaptea, urmăream
cu privirea-n tăcere cum,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze,
în timp ce tu alergai cu gândul
spre dimineaţă, să le salvezi
de la umbre, editându-le poza,
astfel încât ceilalţi,
uitându-se la noi după aceea,
să nu îşi dea seama
de la ce ni s-au aprins ochii
în noaptea aceea când,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze, iar eu
fredonam în gând versuri
de Esenin.
Comentarii aleatorii