savanţii au clonat urechea lui Van Gogh
scannerul urmăreşte precis curbura
lobilor inimii creierului
soarele a devenit o lumină oarecare pe cer
abia atingi vârful miilor de cuvinte
skipper pe un velier în ape fără maree
pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete
fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele
atingând pământul
oamenii pier din lipsă de aer
ploaia miroase a sulf
după moarte
pământul cu faţa înmuiată
dezleagă copacii de păsări
cineva vorbeşte în
stele
răspund acid
stau în singurătatea mea
ca într-o rezervă de spital
nimeni nu intră
cui i-ar păsa de un bolnav
beteag de fericire
dependent de un pat
de suferinţă
conectat anemic la viaţă
fixez ploaia în plastic
la fel de monotonă
măcar ea urmăreşte
o speranţă
trece prin venele mele
pe nesimţite
cineva în acel alb
mincinos
îmi scrie într-un registru
grav
stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie
Comentarii aleatorii