trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările
știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă,
de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție
să nu se murdărească steluțele ori să se strice, doamne ferește
nu, nu mi-e rece deloc, puiul mami, uite,
îmi așez mai întâi degetele, așa, încet, încet
să nu sperii fulgii
apoi nici că mai contează, alerg către tine să te
prind și să vedem împreună, puiul mamii, da, magazinul cu vitrina
lui uriașă, cu perdelele de catifea roșie, și cascada
aceea micuță, nu puiuț nu-i urâtă, poți să o atingi cu
degetele de la mâna ta dreaptă, nu mami, ba da, pui
“acum știu. așa curge ciocolata” da mami da.
un somn de care nu aveam nevoie
mi-a fost lipit de frunte
ca o piatră la vale capul prinse-a se rostogoli
îl urmăream cum trece
printre liniile agendei ca printr-un grătar prin masa de sticlă
coloana cedase doar pielea ne mai ținea laolaltă
din torace două mâini fine încercau să îmi smulgă
o coastă
încă una Doamne am strigat încă una
nevastă-mea e dincolo doarme
scoală măi femeie și vino să te vadă Dumnezeu
picioarele păpușii de lemn
pe marginea balconului
atîrnă
ca o pedeapsă uitată
privindu-le ploaia mai rece mai hîdă
se face
și cade mărunt fără grabă
ca o femeie se lasă încet
dezbrăcată
de întuneric aproape
sau poate ziua s-a scurs
și ea
în această lagună în care
se leagănă triste gondole
gîndurile noastre
amare
gîndurile noastre uitate
ascunse în ceară de măști
decupate din noapte
Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
Comentarii aleatorii