lumea vorbeşte de sentimente
pe la spate îşi sfâşie unul altuia inimile
din gheară nu poate fi scoasă cruzimea
lupta pentru supravieţuire începe
mai presus de orice necuvântătoare
biciuieşte timpul
zilele cu jumătăţile de limbi scoase
coboară umbrele la picioare
unii sunt oameni numai când simt dureri în tâmple
atunci nimeni nu poate scoate apa din visul înecatului
mâna pusă pe ultima literă a cuvântului moarte
e neagră ca o mângâiere de văduvă
stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopţii şi numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă
în târgul de la marginea oraşului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poţi naşte din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îţi numără hoţiile
nu simţi nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor
Comentarii aleatorii