în zidul alb al nopţii va veni cineva
şi va zidi o uşă
vor năvăli peste mine iarăşi bucuriile
verzi precum iarba
clipele de ieri îşi vor face loc
între palmele noastre
se va face iar noapte şi zi dupa voia ta
te legăn in minte ca pe un copil
în jurul stelelor se învârteşte aceeaşi noapte
să zidim clipa asta în toată tinereţea ei
aşa mi-ai spus atunci
iar eu mă agăţam de cuvintele tale ca o iederă
timpul trecea cu mâinile la spate
ca un pensionar pe străzile oraşului
umbra mi se agăţase de copaci
pentru că nu se măritase cu mine
am atins adâncimea singurătăţii
apoi m-am aşezat lângă ea
fără nicio supărare
amândoi ştiam că nu vom avea niciun motiv de îmbrăţişare
asta s-a întâmplat târziu într-o iarnă
în drum spre tine
chiar moartea-i la cârmă are cârpe sub unghii
a murit dumnezeule steaua s-a stins a apus s-a împrăştiat în abis
am murit şi eu tata m-a îngropat în ţintirim
văzut-am turme de oi miei albi miei pestriţi în viaţa purtată înainte de măcelari
genele mele-s caise când din ceruri albastre îi simt
da mielule da
tu să cobori atunci când e vremea
când timpul se va deschide exact ca o scoică ajunsă cu bine la ţărm
ai grijă să nu plângi să nu urli să nu scoţi niciun sunet
odihneşte-ţi tu mieluţule corniţele tale acum
ore mici se cuibăresc în așternut
ca doi pui
fără să fi făcut ochi încă
mă trezește scîncetul lor
privesc
pe gîtul tău cum coboară
leneș șuvițe negre
ca un fluviu chinezesc
meandric și tăcut
afară iarna scurmă cu copita
covata albă a nopții
timpul stă agățat de grinzile tavanului
și se leagănă
în gol
Comentarii aleatorii