dacă mi-e dor nu înseamnă că sunt bun
dacă mă doare nu pot spune că înțeleg
dacă mi-e foame nu înseamnă că merit adevăr
dacă mi-e sete nu înseamnă că am dreptul la fericire
în mare nu sunt scoică și
nici pe munte stâncă
soarele nu-mi orbește orgoliul
ploaia nu mă curăță noaptea
nu mă murdărește zăpada
nu-mi albește conștiința
numai tăcerea şi-a băgat minţile la cap
copleşită
inimă şi-a făcut cuib din singurătăţi
din umbra ei
învaţă-mă cum să fac drumul printre oameni înfofoliţi în şaluri gri
deschide-mi ochii
cu vârful degetului arătător
ce dor mi se face de locul unde
nimeni nu trăieşte viaţa din obligaţie
o singură poezie de-aş lua în fiecare noapte
înainte de culcare
cuvintele mi-ar fi îndeajuns
să-mi arate cel mai înalt loc de unde pot vedea cum stau lucrurile
peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre
Comentarii aleatorii