cu faţa îngropată în pernă
tăcerea nu are destul cer
ameţesc în povestea de dragoste spusă cu capul în jos
singura clipă pe care o pot scoate afără din umbră prin şoaptă
e numai iubirea
o văd îmbrăcată în rochiţa ei roşie
la doar câteva zile după primul sărut
zâmbesc
cu o parte din lucruri rămase pe rafturi
zilele mele sunt ca nişte haine împachetate în grabă
iubesc
numai cuvintele spuse din inimă îşi întorc capul spre mine
iubito
păzeşte-mă de inima ta pădure în flăcări
fereşte-mi buzele de buzele tale flămânde
nu căuta zăpada în vara asta plină de vicii
nu fluiera vântului să te adie
atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august
ia-le şi pune-le pe arsurile pieptului
te uiţi la nori să vezi dacă ploaia te place şi cazi
uite câte burghiuri ne forează pupilele
merg pe ape din cauza lipsei de drumuri parcă o
rugăciune a scoicii mă-mpinge în buchea adâncului
şoaptele tale spuse în gând sînt bărci scufundate
port cu grijă nasturii să nu cadă
atunci m-aș dezveli în fața voastră
de tot ce sînt
jumătate eter jumătate pămînt
și o bucățică de inimă care bate pe Calea Laptelui
cum aș bate într-o tobă ruginită
sunetul să prindă vreo doi-trei licurici
port cu grijă nasturii nu-mi cadă
Dezvelirea
se face doar de Înviere
ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată
Comentarii aleatorii