nu sunt cenuşă din resturi de cuvinte aruncate la întâmplare
în adăpostul unei iubiri uitate
mă gândesc cât de greu ar putea fi să clădesc o nouă viaţă
din ce în ce mai multă poezie decât fapte
cerul a renunţat să mai creadă
într-o pasăre care aşteaptă cu aripile în şolduri
alte vremuri
ziua noaptea duminica în post ori după slujbe
pe water closet când te-apucă forfota
politică ideea că ai putea depăşi ca-n filme
de faţă cu mama cu prietenii
cu profii care au picat examenele şi
nu cred că se mai pot ridica la nivelul vreunui olimpic
în timp ce taximetristul spre gara de nord
bârfeşte pe nu ştiu care dr. vaietându-se de bani şi nu
de călcarea pe cadavrul lui hippocrate
înfăşurat ca o mumie în jurământul lui
în metrou printre şuierături şi câteva
vocalize ale unor specialişti în fraierit
sunetul sec prin care se închid portierele
și spune-mi ce țară e mai departe/ sau ce țară cunoști
cum ajungeți voi cu aripile voastre Luftwaffe
mai aproape de oamenii viitorului
pentru voi construim un tunel pe care se circula doar înapoi
controale de securitate la fiecare o sută de ani
pentru voi toți ceilalți cu etichete cusute pe spate cu
binele invinge
Mintea mea are pumnii luminoși ca niște lampioane în districtul roșu.
Și fiecare curent electric din creier poartă răni infinitezimale. Sunt peste tot
crustacee bolnave. La fiecare recalculare o gravidă macină pe burta ei
pietrele care m-ar putea lovi. Mintea mea impură se pregătește de iarnă
și caută o formă de sensibilitate care să se asorteze cu asta.
Comentarii aleatorii