trezirea
îmi sprijin palma dreaptă pe o lămâie uriașă
în partea stângă de la marginea patului încolo
o mare de greață înfige-ți unghiile adânc
scoate la iveală izvorul de limonadă tămăduitor
iordanul se varsă în marea moartă spun sec
bine atunci îți voi spune adevărul ești eutih al doilea
încerc să ridic sprâncenele figura asta m-a scos din multe belele
sau poate ar trebui să râd să vadă că nu m-a făcut
sprâncenele refuză hai să coborâm în mare
o lămâie găsim noi pe undeva
noapte cu gheaţă şi praf de amfetamină în răni
cu sânge bolnav scuipat într-o chiuvetă
şi identităţi confuze
- ca balansul
unui vagon de mărfuri
aproape hipnotic
o voce mă împinge spre spasme noi şi
prăbuşiri latente.
atât de absurd
când îmi pui inima ta
în mâini
şi îmi spui că dacă voi pleca
va exploda ca o mină- nu-mi rămâne decât să iubesc această beţie.
Şi ce dacă un necunoscut îţi zâmbeşte?
Si ce dacă zâmbetul său te topeşte?
E doar zâmbetul unui trecător grăbit
Al altuia care ţi-ai fi dorit să fi poposit,
Al altuia pe care ţi-ai fi dorit să-l fi oprit.
Comentarii aleatorii