trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
oraşul nu mai ascultă nu mai pândeşte nu te mai înţelege
butoiul de tablă în care a fost smoală arde mocnit
tuşind scântei deasupra vreascurilor de castan
fumul pictează sub podul drăgăicii noi constelaţii
ştiu că nu mă pot înălţa cât poţi coborî
sinodul oamenilor străzii
dezbate noaptea sub arcul de beton
natura mea umană şi poetică
schisma va veni din urmă
şi unii dimineaţa cu gulere albe scrobite
vor aştepta în downtown
viaţa topită în lingouri
santinela adoarme sufletul în ambalaje de carton
soarele e tot mai departe
sunt un prizonier în armonie cu zidurile
după ce totul moare
rugăciunea prinsă la piept ca o etichetă de om liber
îşi apropie de uşă vârfurile
apoi zboară
un foc de armă
sângerează cu capul pe umerii mei
n-are nimic bun care să-l facă să se oprească la timp
cineva a tras la ţintă
trupul se târâşte pe praful de puşcă
ca ultima dată când am privit în urmă
Comentarii aleatorii