i-am spus mâinii mele atinge cu buricele tale nevăzute nevăzuta lumină
e călduţă de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
în mine s-a deschis uşa prin ea zboară fluturi îmi străbat tot corpul
e călduţ de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
aripi energetice înlăuntrul pieptului şi în ochi mamă în ochi
atunci ochiul râde de parcă universul ar fi o duminică
s-a îndepărtat pasul lui l-a prins pe drum odat tocmai o scoică
în ea era marea era o sirenă era un cărăbuş de mai era o carte era o piersică
eram eu simţindu-l că pleacă
doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație
după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers
din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele
dragă mamă
nu mai am nicio veste de la acel copil
lăsat în voia rodului și-a frunzei
într-un septembrie când dragostea
ieșea din chingi
o străină mi-a spus că l-a văzut șezând
în pridvorul unei case cuminți
încerca să încheie fără greș nasturii soarelui.
tu
te îndepărtai și timpul
râdea știrb
trezirea m-a găsit cu toate așteptările
descoperite
Comentarii aleatorii