în general mi-am făcut un obicei să nu mai comentez textele lui nicholas dinu pentru că ştiu că nu poate primi critica şi se lasă cu scandal. dar aici uite că am să îmi calc promisiunea (făcută mie), deşi e posibil să primesc o salvă de represalii, dar textul ăsta mă face aşa să mă întreb dacă chiar nu doare cînd poţi să scrii aşa prost. evident, trăim o vreme cînd s-a ajuns să se spună că orice poate fi poezie. dar se pare că unii chiar cred asta. textul este plin de emfatic şi bombstic ieftin. un fel de metaforizare aproape infantilă (vezi chestia cu reporterul, acul, penele şi... grădina condeiului). mai lipsea brotăcelul şi prinţesa sheherezada (vorba lui paul). efectiv am avut senzaţia că dacă depui un mic efort poţi transforma cîntecelul ăsta într-o parodie de genul celor pe care le citeam prin urzica. nicholas are imaginaţie. păcat că nu are talent. sau mai bine zis nu are simţul acela care te face să nu scrii nepoezie.
p.s. şi mai e ceva. îmuierea asta a "condeiului" în sapienţă moralizatoare este teribil de ridicolă. poate singurul loc unde o (mai) poţi folosi sînt manualele de clasa a doua sau cărţile pentru preşcolari. oare este chiar aşa de greu să se înţeleagă că este un turn off ridicol...

ai vise de mormoloc, vocabular de mormoloc, gusturi de mormoloc şi nu în ultimul rând creier de mormoloc.
există totuşi o binecuvântare: mormolocii nu vor fi mântuiţi! eu pot să mă "aia" în gustul tău. dar ştii de ce? pentru că băltoaca ta e secată. totuşi, binecuvântate fie furiile stupide care îţi tulbură raţiunea frecvent şi grosolan, frate.

deci a fi scriitor de medgidia e ceva mai sus decît scriitor de tecuci? chiar aşa de jos ai ajuns nicodeme? să te legi de oraşul cuiva numai ca să îţi maschezi impotenţa literară.