Vis de iarnă

imaginea utilizatorului pârâu

Mă-ntorc din nou cu gându-n urmă,
În satul ce-am iubit enorm,
Ascult talăngi ce sună-n turmă
Și liniștit, încet adorm.

Se-amestecă, în vise, glasuri,
De țânci ce-nnoată în pârâu.
Scârțâie carele pe haturi,
Ducând la moară snopi de grâu.

O ciocârlie înfioară,
Bolta senină, fără nori,
Cu triluri parcă de vioară,
Ce-n suflete trezesc fiori.

Apoi, alt vis. Foșnet de frunză,
Sub vânt de toamnă ascuțit.
Începe frigul să pătrunză,
Un greier leneș, zgribulit.

Pe care-l știu. Cântat-a vara,
Fără să-i pese de urmări.
Acum își ține strâns vioara,
Și rătăcește pe cărări.

Iar peste el încep să cadă,
În liniște de nefiresc,
Steluțe albe de zăpadă,
Pornite din înalt ceresc.

Un ultim cri… mai lasă somnul
Să-nțepe zarea albă toată.
Cu gându-apoi alerg spre Domnul
Și Maica Lui Imaculată.

Mă-ndrumă steaua fermecată
Și pruncul îl ascult cum plânge,
Spre primavara luminată,
Când de pe cruci picură sânge.

Un sânge ce renaște viața,
În spirite și în natură.
Același ce topește gheața,
În suflete și dă căldură.

Sub care iarba germinează,
Pârâul apa-și limpezește,
Greieri viori își acordează
Și grâul nou în lanuri crește.

Am ațipit doar o clipită
Și ani de zile-am străbătut,
Prin vatra satului iubită,
Crezând că-s iar la început.

Da-i numai visul din Ajun.
În casă-i cald, și liniștit,
Aștept brăduțul de Crăciun,
Să-l văd cu stele-mpodobit.

Comentarii

sămănătorism

AUTOR/ COLABORATOR. Un text sămănătorist, așadar în stilul poeziei minore de acum o sută de ani. O pastișă, de fapt, destul de slăbuță. Autorul se inspiră nu din realitate (căci unde mai e lumea satului așa cum o vede el în aceste versuri?), ci din cărți (fără să fie - culmea! - livresc, ci doar epigonic). Că versurile îi sunt dictate nu de ceea ce vede în peisaj, ci de clișeele despre a căror eficiență lirică e convins, o demonstrează și două dintre ele: "Scârțâie carele pe haturi,/ Ducând la moară snopi de grâu". Mai întâi, carele nu merg (în mod normal, desigur) pe haturi, ci pe drum, pe drumeag, pe câmp (peste haturi o iau doar dacă se sperie caii). Apoi, la moară, după cum toată lumea știe, nu se duc snopi de grâu, aceștia se duc (se duceau! pentru că în prezent există combine) la mașina de treierat (una poate fi "văzută" în "Moromeții" lui Marin Preda, alta, mai veche, în "Viața la țară", de Duiliu Zamfirescu), în vreme ce la moară se duc sacii plini cu boabe treierate!!! Cam așa stau lucrurile în toată poezia, care e totalmente falsă și de o artificialitate strigătoare la cer. Probabil că la AUTORI ca dl Oana se referă Virgil Titarenco atunci când spune că, în noua formulă a Hermeneiei, vor fi transformați în COLABORATORI.

cubulețe

Domnule Cristea, este evident dreptul dumneavoastră să exprimați o opinie în timp ce vă jucați cu cuburi.