Virgil -
...
mergeam
pe drum sau în gînd
lupi străvezii
ca niște felii de cer înghețat
o scufundare a mîinii într-o tăietură de izvor
pînă în carne
rotundă rezonanța osului
undeva
în spatele tabloului
lumina nu pătrunsese niciodată
nu erau nici culori nici contururi
știam ca trebuie să mă opresc
sau poate să fiu zăgazul cuiva
mereu orizontal ca o lamă
împingînd înainte universul
în două lumi paralele țîșnind
stoic stătea ascuns într-o grindă
spre seară veni un eu tu
pentru prima dată era
o simplă oglindă
crăpată
izgonit pentru a se naște
ritmul creștea
Poezie:
Comentarii
lucian -
poemul mărturisește, prin construcție, o durere de inimă vie, pe care cititorul o simte parcurgând fiecare cuvânt. metaphilosophic, poemul este definit de ideea ritmului rupt de inovația metaforelor.
Aranca -
o trecere dureroasa dintr-o ipostaza in alta, inadaptabila mediului ostil, o interventie publica pe cord deschis, intr-un one show man ce-si pierde acut ritmul interior vital: "ca niște felii de cer înghețat o scufundare a mîinii într-o tăietură de izvor pînă în carne rotundă rezonanța osului"... inevitabil acest jumping interior ce devasteaza limitele predefinite, propriul echilibru sufletesc: "știam ca trebuie să mă opresc sau poate să fiu zăgazul cuiva mereu orizontal ca o lamă" play free games...
Aritmosa -
o poezie despre ritm și totuși dincolo de el, dacă ne luăm după titlu. mi-au plăcut îndeosebi “ca o lamă / împingînd înainte universul” și finalul, “izgonit pentru a se naște / ritmul creștea”, a cărui idee mă duce la ceva ce am scris de curând, însă nu atât de abstractizat, ci un pic mai personalizat: „tata – el mă izgonește dându-mi un nume / și tot el mă cheamă temător dinspre lume”.
Virgil -
merci lucian si aranca pentru trecere aritmosa unde este textul la care te referi?
Younger Sister -
Din oglinda în care lumina nu pătrunsese niciodată, o stîncă fisurată prin adîncirea mîinii, simbol precreștin al deschiderii sufletului, un fel de botez, țîșnește eliberator pînza freatică a acestui poem. Izvor limpede, clar, dureros de viu, lirismul dens, este concentrat în fiecare metaforă asemenea cristalelor în care se sparg undele unei ape curgătoare. Tăios și lin în același timp, ca spunerea unei povești, ritmul crește, pînă devine o cascadă albă de nea din care lupii străvezii extrag chintesența devenirii lor. Deosebită muzicalitatea versurilor, acea aritmie interioară, fascinantă, intensă, o explozie de lumină purificatoare, vibrantă...