yester -
sunt cel care scrie cu gluga pe cap
din mersul trenurilor
mă fascinează zidurile dărâmate
azi am nervozitatea unui pictor neamț
voi schimba ceva grav
în hanoracul lejer pot să ascund
nu vei ști că plec departe
mai departe decât își duce rana
un ghepard
mă desfac în bine și rău cum se desface
o cireașă japoneză de țepii mici
cobor la sinaia și încep să îmi număr pașii
să îmi îndrept umerii
pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu
în vila camelia
îmi pun o piatră la căpătâi dorm dus
cândva aici mi-am dorit ca primul copil
să fie un băiat
Poezie:
Comentarii
am merge oricât și oriunde pentru
kalipeto -
am merge oricât și oriunde pentru un somn cu piatră și Dumnezeu la căpătâi... chiar cu gluga pe cap, chiar cu umerii... Da, Paul Blaj, bine și fain ai spus-o și de data asta:) mi-a plăcut rău de tot!
"mi-a plăcut rău de tot"... da' cum
yester -
"mi-a plăcut rău de tot"... da' cum nu?
poate că e puţin emfatic, pe
sebi -
poate că e puţin emfatic, aici:
pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu
în vila camelia
textul are o nostalgie anume şi parcă întâlnirea cu Dumnezeu vine intempestiv. poate dacă mai dezvoltai: "pe hol m-am reîntâlnit cu dumnezeu/ se odihnea în vila Camelia ", . mă rog, aşa văd eu, şi mi-am permis să intru pe text, pt că chiar m-a atras. După ce am citit acest text de două-trei ori, mi-a venit să fug la Slănic-Moldova unde, tot printr-o iarnă, acu vreo 150 de ani, îmi doream ca primul copil să fie fată, în vila care s-a dărâmat de au construit în locul ei bulivardul ăl nou.
mi-a plăcut !
well,
yester -
well, nimic nu este emfatic în întâlnirea cu providența. iar, dacă tu ai fost capabil să continui versul în gând, sunt convins că și ceilalți cititori sunt capabili să o facă...
mulțumiri de lectură plus semnul confesiv, Sebi, din burgul în care când plouă când ninge, ca o femeie nehotărâtă între râs și plâns...
da,
sebi -
da, dacă am fost eu capabil, poate oricine, nu ? :)
eu rămân la ideea că întâlnirea de grad 0 nu e pregătită de nimic anterior în text. "reîntâlnirea", sugera o redescoperire a unor locuri care încărcate de anumite semnificaţii pot provoca "revelaţia". aşa m-am întâlnit cu Dumenzeu pur şi simplu, n-are nici o valoare, aşa poţi înlocui cu orice substantiv. "m-am întâlnit cu recepţionerul bătrân de ani", era măcar mai puţin loc comun.
dar, mă rog, aşa văd eu. sunt convins că o să citeşti adaugio meu în sensul pur ca intenţie.
salutări din burgul în care ninge de plouă, ca o femeie nehotărâtă cu care plâns s-ar asorta poşeta ei mai bine, pe ziua de azi...
Sebi,
yester -
Sebi, îmi place să cred că știi ce este providența și nu reacționezi doar dintr-un impuls specific vremii de afară, deși comentariul tău îmi dovedește că nu știi. despre poemele mele și nu numai pot să îți spun că rareori îmi place să le construiesc ca pe explicații, adică să fie explicite. iar când o fac mizez pe forța unor imagini sau elemente kinestezice care să transmită mesajul la nivel empatic, neglijând reflecția.
în fine, îți dau aceste indicii ca să știi cum să percepi ce scriu eu. niciodată nu voi spune ceva de genul: o, bla bla bla , pentru că acest stil, retoric aproape, este depășit. și aici am folosit un eufemism.
rezum: când simți prezența lui dumnezeu într-un loc poți spune (ca Iacov cu scara la cer, la care fac și aluzie prin piatra pusă la căpătâi) că te-ai întâlnit cu dumnezeu! Deci are valoare!
în rest, mulțumesc de insistența ca intenție, tot din târgul tecuciului în care acum se înserează ca o minte încețoșată de problemele cotidianului...
Paul,
sebi -
Paul, te-as ruga sa lasi comentariile de pe langa text. ca stiu, ca nu stiu, ca reactionez ca si cum , etc. eu nu am facut nici un fel de comm de acest ge. si sper sa nu te superi ca ti-am atras atentia.
e problema ta cum iti construiesti textele, la fel cum e problema ta despre ceea ce crezi ca trasmiti. s/ar putea ca ceea ce are semnificatie pentru tine, pt. altul sa nu aiba sau sa aiba o cu totul alta conotatie.
repet, "pe hol m-am intalnit cu dumnezeu", e ceva pt tine. si daca crezi ca e suficient, e ok.
cu aceleasi salutari de simpatie din targul peste care apasa moina bacoviana.
P.S. Scuze pt lipsa diacriticilor, am o prob de moment.
Sebi,
yester -
Sebi, să ne calmăm! Suntem oameni maturi care cred că își dau seama de ce afirmă. Dacă te-ai simțit jignit că îți lipsește o cunoștință, nu este vina mea. Poate am greșit eu că am accentuat aceasta. Dar când comentezi un text trebuie să îți asumi opinia și să o și argumentezi. Dacă nu poți nu înseamnă că ești discreditat ci doar lipsit de o informație. Versul "pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu" este pentru toți cititorii și fiecare îl percepe după bagajul de cunoștințe acumulat.
Te înțelg că îl vroiai explicit, dar mesajul meu a fost destul de clar cred. Că nu pentru tine și probabil alții, aici nu mai este vina mea. Înțelegerea stă în mintea cititorului. Dintr-o carte citită pot exista mai multe interpretări (vezi Biblia). Ce te-ai fi făcut cu nichita și ale lui "foaie verde de albastru/ mă doare un cal măiastru"?
Ok! Îți mulțumesc pentru că mi-ai spus unde întâmpini probleme în poemul meu. Este important pentru mine. Pentru că reprezinți un segment de cititori. Și sper să observi că m-am referit la text când ți-am spus de providență. Un simplu search pe google ar fi rezolvat problema. Tot ce spune ultima strofă, de fapt.
rezum: îmi cer scuze dacă te-ai simțit ineficient mie. De fapt m-ai ajutat mult!
cu toată aprecierea, simpatia, dintr-o lumină de veioză și o cameră caldă...
Dar departe de mine comparația unui vers cu o imensă comoară cum este ea.
Am citit şi poemul,
Maria - Doina -
Am citit şi poemul, şi comentariile şi pot afirma că învăţ din ambele, apreciind că se menţine un ton echilibrat.
Voi încerca să spun cum se vede de aici, din nord, prin geamul aceluiaş tren :)
Recitesc titlul şi pare că am găsit o cheie, ceva ce înseamnă o întoarcere la 180 de grade, locul unei crunte lupte interioare pentru decizia de întoarcere.
Nu voi detalia, doar voi enumera cuvintele cheie: mersul trenurilor, ziduri dărâmate, voi schimba ceva grav, pot să ascund, plec departe, rana, mă desfac în bine și rău, cobor, îmi număr paşii, îmi îndrept umerii...Şi aici vine un vers şi un ,,timp trecut" în neconcordanţă cu timpul prezent, care m-a bucurat, şi anume ,, pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu". Eu o văd ca pe o expresie de sine stătătoare şi bine sudată ( ,,întâlnirea cu Dumnezeu" ), e cu totul altceva decât o întâlnire oarecare cu oarecine. Mă tot întreb din momentul când am citit poemul ( din ziua postării ), de ce verbul la timpul trecut? Poate pentru că întâlnirea asta se întâmplă o singură dată şi momentul acela devine un eveniment care îi poartă numele. Nu poţi spune ,,mă întâlnesc cu dumnezeu", nu poate fi un prezent continuu. E o dată, atunci, o clipă, clipa când valul se întoarce, îşi revine în fire. El era acolo, fiindcă te aştepta, atunci era momentul cel mai bun pentru tine. Îmi amintesc tot de un vers de al tău ,, Eu te caut, Tu mă găseşti". Din momentul acela, dedicarea e totală, chiar şi primul născut.
Cam aşa am înţeles eu. Paul, ştiu că mă vei ierta, dacă am mers ,,pe lângă tren" :) Multe versuri sunt excepţionale, dar unul încă ,,îşi duce rana" şi depărtarea:
,,nu vei ști că plec departe
mai departe decât își duce rana
un ghepard"
Observ că scriind un coment, parcă înţeleg tot mai mult. E ca atunci când intru într-o pădure şi mă opresc lângă fiecare copac, lângă fiecare floare şi mă bucur teribil când dau de un izvor sau de un luminiş.
da,
yester -
da, îmi aduc aminte că scriam parcă într-un poem: “e ghinionul mării că ajunge la mal” și m-ai provocat, Mariana, să privesc cu ochii unui outsider acest poem și să văd ce iese...
prin urmare avem în primul vers : “sunt cel care scrie cu gluga pe cap” poate sugera rușinea prin ascunderea feței, rebeliunea prin purtarea glugii, o simplă observație referitoare la vreme, la căldură; “din mersul trenurilor” aduce pentru ego-ul acesta străin nostalgia, drumul înmulțit spre ceva (aici m-aș putea gândi și la titlu, mulțimea valurilor care se întorc, a trenurilor care merg) personajul fiind prins în aceste mișcări; apoi: “mă fascinează zidurile dărâmate” (în prim plan fascinația libertății, aplecarea spre studierea ei prin verbul a fascina etc.); “azi am nervozitatea unui pictor neamț” (comunicarea stării ca fiind una artistică, minuțioasă, etc); voi schimba ceva grav (acest ceva grav mă duce cu gândul la ceva definitoriu, radical); “în hanoracul lejer pot să ascund” (tinerețea folosită ca scuză, ori constatarea dureroasă a ei); “nu vei ști că plec departe” (acest departe îmi sugerează o distanță remarcabilă precum largul sugerat de valuri); “mai departe decât își duce rana/ un ghepard” (animalele umblă rănite la discreția rănii, deci personajul are ceva ce nu poate vindeca de unul singur); “mă desfac în bine și rău cum se desface/ o cireașă japoneză de țepii mici” (problema aici este descoperită, după mine… separarea binelui de rău în persoana aflată ca personaj); “cobor la sinaia și încep să îmi număr pașii” (o soluție, o stație unde se poate opri din mersul nesfârșit, aplecarea spre amănunte etc.); “să îmi îndrept umerii” (conștientizarea unei alte stări, demne); “pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu” (confirmarea că mersul s-a oprit, că drumul ales este cel corect, că acolo este locul unde se poate odihni); “în vila camelia/ îmi pun o piatră la căpătâi dorm dus” (comparația cu scara lui Iacov, cu locul în care simți că este prezența divină în viața ta, liniștea ce decurge din aceasta); “cândva aici mi-am dorit ca primul copil/ să fie un băiat” (personajul mai trecuse pe acolo, prin locul unde simțise prezența divină, dar nu rămăsese cu nimic valoros, doar cu amintirea)
cam așa aș privi poemul dacă aș fi doar un cititor. însă linia pe care ai mers, Mariana, îmi trezește tot respectul și îți mulțumesc frumos pentru timp, semn și lectură!
Paul,
sebi -
Paul, sunt foarte calm.Tu chiar crezi că nu ştiu ce înseamnă providenţă? EŞti amuzant. Nu întâmpin nu ştiu ce probleme în poemul tău. Nici nu mi se apre că scrii atât de ermetic ca să am nevoie de explicaţii. Ceea ce e ok, pt poemele tale. Pe care, ca şi cele ale altor autori de pe H, le citesc din când în când.
În discuţia noastră era vorba de un sens al unei expresii. ASta e tot şi discuţiile pe lângă nu-şi au sensul.
Cu prietenie,
Nu,
yester -
Nu, Sebi! Amuzant ești tu! Ceea ce este un lucru bun:)
Cu aceeași prietenie...
Nu agreez primul vers 'sunt cel
margas -
Nu agreez primul vers 'sunt cel care scrie cu gluga pe cap' de parcă gluga ar fi creionul iar capul hârtia, exprimarea mi se pare nefericită, destul de departe de a sugera poetul scriind pe orice fel de suport dar purtând o glugă pe cap. De fapt, acest tip de neglijențe literare 'se poartă', de parcă autorilor nu le mai pasă de cititori.
Eu însă rămân o cititoare mai 'de modă veche' și nu agreez asemenea bravade.
În rest, toată lumea se amuză se pare.
Margas.
asta e chiar funny: analfabetă ai
yester -
asta e chiar funny: analfabetă ai fost făcută, clonă semidoctă iar, tută probabil că vei fi făcută. prin urmare ce adjectiv mai vrei de la mine?
nu mai bine îmi numeri "ș"-urile și "ă"-urile?:)
yester,
Virgil -
yester, considera-te avertizat. la urmatorul atac de acest gen vei avea contul suspendat. va promit ca nu am sa mai despic firul de par in patru daca voi aveti chef de invective, hermeneia nu este si nu va fi locul.
E ok,
yester -
E ok, Virgil!