parcă nimeni nu mai e în stare să stea cu fața la răsărit
să deschidă o fereastră
zilele se înnoadă precum prosoapele albite
când aburul devine nor subțire
setea soarelui cade printre frunze de porumb
ca după o ploaie cu gheață
eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi
sprijinită în poze alb-negru
marginea lor ondulată îmi asigură respirația
dacă ar fi să mai cultiv vreo plantă
aș răsădi iederă pe șira spinării
celor ce abuzează cuvinte sau izvoare
lângă o fereastră deschisă
ca o iubire lipsită de orice sentiment
făceai presupuneri
cuvintele rostite frumos aveau siluete de oameni cu suflet prea bun
aveai de unde alege cel puţin un prieten
ar fi păcat să renunţi la vise
îngrijidu-ţi scrisul
lumea tot va vorbi despre lumina aprinsă în cameră
încearcă să zbori
greşelile pot fi distruse abia după ce te înalţi
nu trebuie să fii dezamăgită de vârstă
orgoliile tinereşti sunt ca nişte pietre de moară
continuă să naşti ai nevoie de aripi
vreau să ating o
femeie chiar şi când [încă] doarme
mirosul ştie să folosească
intenţiile absorbite de haine mă trădează
ploile
pe umeraşe fără trecut
caut poveşti despre
aripi nu am voie să cer Dumnezeu
face un semn după
sufletul ei agaţă fluturi de lumini
nopţii toarnă apă dulce trupul
lăsat pe nisip
sângele uită
privirea devine fiinţă
aburul scos de la fiecare
scufundăm geamanduri viselor
prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
tu ai nevoie să-ţi umble ceva pe piele
nişte gâze cu ace fine să facă topometria
să-mi arate planurile
cu ochii închişi iubirea
locul vulcanic de pe harta trupului tău
nici speologii nu ar putea să descopere
focul viu
acolo aş vrea acele cuvinte
să le zgârii în pereţi până ce sângele tâşneşte
din ele îţi place să donezi
cum ai salva o viaţă
tu ai nevoie să te cutreiere cineva
de la un capăt la altul cu tălpile
să calce apăsat pe nervuri ca apele dulci
în care peşti plutesc în bancuri
Comentarii aleatorii