nu știu exact când s-a întâmplat
pur și simplu stăm și privim prin celofan
păsări de pe vremea noastră
abia acum le curge de pe aripi smoala
îmi vine să râd desenăm muți semne
uite zborul ăsta vechi prinde-i sufletul
desenează-mi-l în palmă
uite aerul începe să se coloreze
ca un cer pe care l-am privit într-o vacanță mare
de pe acoperișul blocului
sus în lumea antenelor sutien care împungeau sfidător aerul patriei
apăruse dintr-o dată dintre sârme
clar viu câteva secunde de reclamă color
în ochii plini de nisip
pescărușii și-au făcut cuiburi
așteptându-te
de la o clipă la alta
sunt prea reci locurile de unde ai plecat peste noapte
închis între acești pereți loviți
simt albul despre care nu ți-am vorbit
fiecare avem un loc al nostru de iederă
unde liniștea ne compară cu ceva firesc umbrelor
nimic nu mai creşte în noi
doar umbra acestei dimineţi
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului
povestea iubirii din memorie
se scrie în temniţa unei zile de toamnă
când te declari mulţumit cu toată năvala de frunze
căzută peste visele tale necoapte
ai învăţat să-ţi suporţi viaţa peticită
buzunarul peticit
cu gândul la îngerul din vitrina copilăriei
care îţi zâmbea iar tu simţeai cum timpul
se lipea de zâmbetul lui
de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc
Comentarii aleatorii