să recunosc
ascult beat-uri tot mai rare
și gândesc în ritmuri tot mai lente
de parcă zilele care trec
impasibile ca un avion utilitar
pe deasupra capului meu
mă stropesc de acolo, de sus
din înaltul Soarelui lor de Amiază
cu un praf de plumb
doar noaptea și doar uneori
prin fereastra întredeschisă
mi se pare că întrezăresc un alt Soare
ceva mai mic,
mai blând, mai îngăduitor cu mine
și cu toate greșelile mele
dinspre sud amiaza se descompune încet
printre roci masive tufe de afiniş
lasă penumbrei meandrele fluviului
toamna imperială toarnă purpură în potirele marelui Rege din Nord
acest foc eterna dilemă
care începe să mistuie
noul portret al lui Dorian Grey
anotimpul adevărului pe care îl cauţi
se află totuşi undeva în Ţinutul Hebronului
prin Valea Eşcor undeva la răsărit de mare
de ce-ai continua acest drum
eşti istovit şi te-ntrebi
când din clepsidra lumii numai nisipul timpului îl poţi bea
cu faţa îngropată în pernă
tăcerea nu are destul cer
ameţesc în povestea de dragoste spusă cu capul în jos
singura clipă pe care o pot scoate afără din umbră prin şoaptă
e numai iubirea
o văd îmbrăcată în rochiţa ei roşie
la doar câteva zile după primul sărut
zâmbesc
cu o parte din lucruri rămase pe rafturi
zilele mele sunt ca nişte haine împachetate în grabă
iubesc
numai cuvintele spuse din inimă îşi întorc capul spre mine
Comentarii aleatorii