vecinii mei își plimbă câinii
prin nisipul rece
dincoace de ferestre se trasează în liniște
figuri geometrice regulate
pentru a fi așezate apoi la dospit
în piepturile calde
parcă aud strigându-se prin piață
proaspăăăt proaspăăăt cozonac cu rahat cu mac cu nucă
în realitate au doar cu rahat
celelalte sunt pe hârtie
tu ce vrei mă întrebi până când glasul tău
îmi ridică pulsul la 94
nimic răspund zâmbind
hai îngere scoate-mă la plimbare
Sunt zile când mă ascund
în propria piele
ca un lunetist de elită
neauzit
nevăzut de nimeni
ţintesc filele unui calendar
agăţat pe un petic de piele
părtaş
sângele
nu-mi simte întunericul
doar focul
care arde în vene
bătaie cu bătaie
curiozitatea
ca un hoţ
mă-mpinge să fur o zi din trecut
mai precis
din anul când nisipul a început
să se aşeze în dune
caut cu periscopul un ţărm oarecare
un deşert
o clepsidră
în grădina edenului văd moartea
cum se naşte în ţipete
ochiul îmi devine izvor din care beau
elefanţii
Viaţă!
am să sug din tine fiecare milimetru violet,
am să muşc tocurile tale ca spânzuratul ultima
gură de aer am să-ţi pipăi toate crustele arse,
tălpile-ţi prăfuite am să le miros cu nările sub
a noua scoarţă am să-ţi ascult numai inflexiunile de
femeie în ape bărbăteşti, iar frigul încheiat cu uitarea pâna la
gât, viii care împart gropi comune, lopata în forma inimii
eu nu mai cred în iarnă în blana ei de vulpe argintie pe gâtul năvodariului
de unde să se pricopsească el cu o astfel de haină
oraşul meu parcă poartă coşciuge pe umeri de-ar fi căzut şi ultimul avion cerul
are ceva vechime şi oricâte revizii meteo ar fi suportat nu mai este ca la începuturi
limpede în ochii unui nou-născut în iubire î(m)i simt sufletul
unii ar vrea să intre ca-ntr-un hangar cu miros de uleiuri grele
plouă de parcă ar vrea să dea de băut celor arşi de vii
cenuşile acoperă gropile sortite să ne iasă în cale pe drumul în viaţă
Comentarii aleatorii