îmi spăl dinții apăsat parcă
aș umbla în gura unui cadavru
simt cum se desprind gingiile de os
sângele meu roșu
nu așteaptă invitații
se așează pretutindeni
nici nu mai țin minte dacă folosesc pastă
menta a murit repet în gând
am ucis menta
întâmplarea asta chiar merită
culoarea aceasta e reală
în lipsa ta
pe geamul de la baie vecinul picteaza maimuțe
țintesc atent și trag la nimereală
moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş
:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte
şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele într-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;
şi lumea se ridică
lumea se panichează
lumea se îmbulzeşte
lumea se îmbrânceşte
lumea se calcă în picioare
se dezlănţuie se izbeşte om de om
se revarsă puhoaie rupe digurile
se clatină face spume
acoperă străzile înghite vegetaţia oraşul maşinile
pilonii de susţinere podul şi înaintează
vacarmul creşte ciclonic lumea e turbată
cu ochii inflamaţi şi venele inflamate
valul creşte cuprinde şi pe alţii şi pe alţii
antrenează copii antrenează femei antrenează
bătrâni mulţi mulţi şi valul se lăţeşte
eu credeam că dragostea e o pasăre multicoloră
ei mi-au spus nu dragostea e o poartă închisă
cum ei erau mai mulți i-am crezut
da’ nu i-am crezut pe de-a-ntregul
și bine am făcut fiindcă iată-mă într-o zi plecat după dragoste
și nu e nicio poartă aici e doar un leagăn noi ne oprim în dreptul lui și plângem
așa cum ne-au învățat mamele noastre când eram mici
până când de nu se știe unde coboară Îngerul și ne apucă frumos de subțiori
prin palmele lui străpunse vedem pământul
dar nu ne oprim din plâns
Comentarii aleatorii