am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
dacă mi-e dor nu înseamnă că sunt bun
dacă mă doare nu pot spune că înțeleg
dacă mi-e foame nu înseamnă că merit adevăr
dacă mi-e sete nu înseamnă că am dreptul la fericire
în mare nu sunt scoică și
nici pe munte stâncă
soarele nu-mi orbește orgoliul
ploaia nu mă curăță noaptea
nu mă murdărește zăpada
nu-mi albește conștiința
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor
ce ţi-a plăcut mai mult pe
pământ răspund
pijamalele
ating din greşeală pielea unei fiinţe
obsedate de ultimul zâmbet
cu vederea spre mare
picioarele nu simt gravitaţia
aripile te fac om
dacă nu primeşti
vântul suportă distanţa
nu se compară cu sentimentul de viaţă
iubim acelaşi arhetip de femeie
sărim două trepte deodată
îngeri cu deja vu
ne simţim bărbaţi plini de viaţă
nimeni nu vede umbre deşirate
Comentarii aleatorii