oricum suntem închişi într-un mormânt
mişcător
că suntem vii este doar o părere
a noastră despre noi
din emfatic nu se coboară ca din ascensor
pe oase înfăşuraţi cu un fel de
compoziţie întâmplătoare
ca să mimeze uneori sunete
din partitura de care aparţinem
unii i-ar spune viaţă dacă nu şi-ar da seama
că sunt pătrunşi de prea mult spirit
se înţelege că doar glumind
uneori pe seama cuiva
ne mai putem apropia de identitate
ca de o planetă din care se degajă aburul
unei respiraţii forţat allegro
în colțul ei lumina toarce umbră
fuiorul legănat de briza serii
cade pe podea
o filă răzlețită dintr-o carte
mă privește
mută
visul se-mbracă în crepuscul
se desface gîndul
cuvinte risipite
peste palma mea
și din cuvinte se înalță ramuri
și rădăcini coboară
nevăzut
flori cu tăiș de gheață
foc din sloiuri
cînd amintiri învie din ecouri
și taie maluri valul
nemblînzit al mării
o lavă răscolită
în tumult
pieptul meu e un câmp de forță care adună toată zăpada,
adună secundele în păraie albe. apoi ceasul se-oprește.
numește două animale care aleargă și se camuflează
cu sângele la vedere. în locurile de veci se doarme în liniște
cu două trei lumânări aprinse de paznicii înfrigurați.
acolo dormim, așteptând cea mai frumoasă resuscitare.
te trezeşti dimineaţa
îţi spui că lucrurile se vor limpezi
apa se încălzeşte greu
porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva
urmează cc revival şi lotusul
ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului
şi trupul care miroase la fel peste tot
îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe
pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate
cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe
nu e nimeni
frica se îndreaptă către ieşire
acolo unde haosul e un panou zgâriat
acolo unde o mână de femeie ţine crucea în acvariu
în rest
oamenii la cravată stau
îşi muşcă din propria mână
nimeni nu poate jigni, nimeni nu poate ucide
cine nu respectă regula
se lasă rătăcit
în sine
e o călătorie lungă apoi
prin zăpadă
cu o sanie plină de ceasuri vechi
Comentarii aleatorii