vreo treişpe inşi
un bgp200
un cat
o basculantă
un camion
vreo şase de pe-aci
cum se aşterne lucrul acela de care
vom uita
zgomotul grămezile aerul prăfuit
pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare
pe unii cu descărcatul cu împrăştierea
pe alţii cu datul din cap din umeri
pe cei cu întrebările
pe cei cu verificările
pe cei cu mâinile la spate
În duminica aceea
măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie
frunzele cădeau cu un minut de întârziere.
Ne-am salutat ca două respiraţii vechi
fără să ne atingem mâna sau obrazul
de sub unghiile murdare ale cerului
lipsea un planor.
Ţi s-a făcut frig
ai cerut ceai de mentă
din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.
Sunt zile când mă ascund
în propria piele
ca un lunetist de elită
neauzit
nevăzut de nimeni
ţintesc filele unui calendar
agăţat pe un petic de piele
părtaş
sângele
nu-mi simte întunericul
doar focul
care arde în vene
bătaie cu bătaie
doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație
după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers
din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele
Comentarii aleatorii