să nu vii la mine de crăciun
nantelli
nu sînt încă pregătit să mor
așa cum ne-am dori
împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă
versurile tale ajung ciuntite reci
izbindu-se ca niște păsări negre
și oarbe
de parbrizul înghețat
al visurilor mele
dacă te-aș picta cristos
atîrnat pe o cruce
și pe mine cuiul mușcînd
din încheietura mîinii tale stîngi
a treia zi m-aș găsi abandonată pe o pînză
cu cheag de sînge și sudoare scut
sau altfel eu răstignit tu cui
ar trebui să-mi închipui înainte ploi
să te las o vreme pradă ruginii
într-un miez de noapte aș învia doar pe jumătate
dumnezeire pe septicemie
mi-ai spus
că nu ești vulnerabilă
că nu poți fi învinsă
că nu-ți pasă
și totuși între degete
ca pe un fir de grîu te țin
gata să fie luat de vînt
gata să zboare
în mintea mea
răspunsuri vin mereu
spre locul unde-ar trebui
să fie singura-ntrebare
dar locul este gol
ca un ecou pierdut
doar vîntul bate
degetele-mi reci
în fiecare zi vorbesc lucrurilor
din casa aceea frumoasă fac impresie
teoretic
viaţa mea nu este potrivită pentru copii
în podul palmei coastele
unei femei nevirtuoase sunt obiectul de studiu
vorbesc răguşit după schimbarea de sânge
sufletul adoarme desculţ
lângă o tufă sfântă focul cu temperatură umană
îmi este urât primăvara
compania umbrei încă un motiv pentru farmece
inima unui ghiocel ştie să bată
visele
se spală pe mâini
risipesc tot ce iubesc din greşeală
Comentarii aleatorii