dacă la început a fost cuvântul
poezia ar fi trebuit până acum să intre în toate cotloanele
ca o pastă multicoloră în matriţa unui membru amputat
mască mortuar-vivantă a lumii
o lume androgină în care vulcanul krakatoa ar disemina turbioane de versuri radioactive
minţi lichide revărsate într-un singur creier cu neuroni vârstaţi de litere
capabil să capteze lumina
dar cuvintele fug spre roşu
între ele rămâne inefabilul şi deznădejdea de a trăi
pur şi simplu
toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie
am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă
cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri
toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă
în această zi de întîi
sînt obligat oarecum să mă declar cablu
electric pentru că prin mine trec nişte
curenţi de înaltă tensiune şi
pe cuvânt
n-am dus la gură niciun pahar
poate că zăpada care nu vrea să cadă este de vină
poate că norii ca gogoşile umplute cu
marshmallows îmi produc energie
e ceva trist prin sufletul cerului
e ceva foarte trist
prietenilor mei de anul trecut azi-noapte le-au
ieşit fire albe în barbă tu fato aproape de doişpe
ai adormit pe furiş fugeai să-ţi îngropi în somn
amintirile
Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
Comentarii aleatorii