:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte
şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele într-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;
cum să te împac suflete zbârlit de viaţă maşteră
hai să-ţi trec pieptănul otrăvit în răspăr
vezi firele tale albe-negre/ te-ai covăsit surioară
începe să-ţi miroasă transpiraţia acru înghiţi cu noduri
câte un bulgăraş de soare/ dejavu din zdreanţa tinereţii
cu zăpezile bărbatului care te trăgea pe sanie şi spunea
că ninge dacă el vrea
amară viaţa ca o dulceaţă de nucă verde
în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
ore mici se cuibăresc în așternut
ca doi pui
fără să fi făcut ochi încă
mă trezește scîncetul lor
privesc
pe gîtul tău cum coboară
leneș șuvițe negre
ca un fluviu chinezesc
meandric și tăcut
afară iarna scurmă cu copita
covata albă a nopții
timpul stă agățat de grinzile tavanului
și se leagănă
în gol
nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt
ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii
Comentarii aleatorii