cînd bărbatul iese din peşteră leoparzii se ascund
azi va fi unul mai puţin
şi sîngle lui picurînd va străluci în vîrful suliţei
ca un neg stingher în bărbia lunii
şi cu degetul în aer el va desena profilul femeii iubite
tolănită în blană ea îşi va dezveli inima
o secundă înainte de ultimul fulger
căzut fix în copacul din care se trage totul
şi toată piatra şi lutul din ei se va zdruncina
şi se va face pulbere şi praf de aruncat
în ochii jivinelor ce dau ocol
dar nu mai au curaj să se ridice pe labele din spate
Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
treci dimineața
precum culoarea gri a orașului
pe străzi întîmplătoare
lipsite de nume
îți urmăresc silueta o vreme
răsfrîntă în cioburile ploii
prin tremurul ceții
devii încet arsură pe retină
gînd cu gust de sare
pînă cînd genele cedează
o clipă
atît cît să dispari
1.
pe unde se pătrunde în subsolul magazinului de
pe strada melisandre no. 45 când
lifturile circulă silentios, în armonie cu zidurile cu oasele
e un carusel care nu încetează să se miște
o inimă de smoală care bate rar
o vezi într-un time-lapse cum sunt cele de la nasa,
despre viața stelelor, a galaxiilor.
te uiți în jur și atât vezi, că zidurile sunt gri, apoi,
după ce totul moare
zidurile se fac roșii.
nu mai suntem cum eram gândeşte-te cu ochii închişi
când ştii să faci acele lucruri le ştii şi din cauza mea
împărţeam nopţile refuzate la export aerul demisec
refugiile pentru gânduri camera de gardă mirosul morţii
patul din salvare ne aducea cuvintele pe braţe
până în degete simţeam strigătul lor de durere
demonice tumultuoase răzvrătite ar fi trebuit
să încetăm de atunci să credem că suntem
mai buni unul împotriva celuilalt
Comentarii aleatorii