dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
Câinele alb cu lătrat roşu
a ales să stea cu noi fără să-i dăm de mâncare;
nu-i spuneam animalul nostru, nu ne spunea stăpânii mei,
dar îl luam cu noi peste tot, dar ne lingea mâinile peste tot,
când ne uitam ochi în ochi fără să ne auzim, lătra o dată,
când ne auzeam fără să ne privim, lătra de două ori,
când nu mai aveam nici ochi de auzit, nici urechi de văzut,
nu mai lătra.
Faţă de iarna caldă aşternută cearşaf
ca şi cum unii morţi ȋşi regretă moartea
ȋmi revin senzaţiile de ură şi iubire
sunt un copil aleg să-mi construiesc piramida ȋn existenţa zen
deşi mi-e dor să intru ȋn camera restricţionată
cu raze spectrale prin storuri
regăsesc vitalitatea şi zâmbetul matern ȋn zâmbetul meu din oglindă
când ating lucruri
pe cale de-ntoarcere am să pun pământ bătăturilor
drumul nu-i uşor de parcurs
mă simt obligat oarecum să îngrop
şansa luată de pe sufletul păsării
nici azi nu mă vindec
teama mă leagă de noapte
şi-mi dă foc
la ceasul al doisprezecelea
după cîntatul cocoşului
răsăritul mă despică de la buze ca si când mi-ar da o pastilă cu forţa
îmi mai trebuie cel puţin o viaţă
poate la anul pe vremea asta voi trece proba de zbor
ca şi cum ai mângâia pe creştet o zână de pădure
ca şi cum ai prinde în pumn râsetul ei / în noaptea adâncă/amară
ca şi cum ai fi un şaman /cu picioarele ei
acoperindu-ţi gleznele cele aducătoare de ploaie
în noaptea adâncă/ ce-i mult prea adâncă
am mângâiat
zânele
am prins în pumni
râsete
am fost un şaman
cu picioarele zânelor mi-am acoperit gleznele
în noaptea adâncă/ aceea mult prea adâncă
*
îmi aşez aceste refrene acum/ lângă mine
căci e frig /mult prea frig
iar eu
scriu cu pieptul.
Comentarii aleatorii