dimineaţa,
o vergea de lemn între capetele căreia sunt întinse
căutările
împânzite căutări de oameni ambulanţi,
la marginea capitalei,
grăbiţi să scuipe soarele din ei
pentru o halucinaţie rece
la pachet cu
prima şi ultima lovitură
nimic nou
câţi n-au mai trăit aşa
şi totuşi e un strat atât de subţire încât fiecare
se zbate între coardele aceleiaşi bălţi
din mâini
sunetul învinge gravitaţia
pe mulţi îi surzeşte
sala de concert îmbrăcată în roşu
coloane de fum degajate de clape
amplifică sentimentul
suntem vecini cu universul
promite să nu facă zgomot
măsoară scena amenajată pe nuferi
cu paşi imaginari împrumută
apă de-acasă
animale neliniştite
pe colina de marmură
începutul furtunii un fus
cu vârful în jos lumina orbeşte
peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre
ar trebui să plec
să las baltă totul să ies
din palma asta strânsă nu știu
cine și de ce mă strânge așa de tare
de parcă ar trebui să se întâmple ceva după
să mă transform într-un cozonac
într-un produs comestibil
uite ca nu
chiar plec
întâi îmi trimit mâinile, ușor ușor la drum
îmi iau capul, pe rând picioarele
unul câte unul
aproape că nimeni nu a observat că nu mai sunt
obișnuiau să vadă ceva colorat
mi-am lăsat sârma plină cu rufe, domnilor, asta e
și fac pariu
că nici acum nu știți
Comentarii aleatorii