dacă urci dimineaţa pe munte
şi privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
şi se închină
lumea îţi pare mai frumoasă
îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni
şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor
aşa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică
toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie
am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă
cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri
toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă
dacă mâine nu va veni
am să cred frunzele
zboară de la unul la altul
vântul copilul nostru de mingi
prinde fiecare cuvânt
nu te vreau supărată
rămâi
o sticlă de apă ciocolată și flori
vânzătorul spune că sunt
prea mic să iubesc
beau trei străzi departe de tine
sub tejghea îmbrăţişările altora
înjur cu părere de rău
copilăresc al naibii de mult vreau să urc
un vrej de fasole bunica îmi coase ciorapii
deodată cu ea
fereastra deschisă spre greieri
Comentarii aleatorii