adesea lângă plopul cunoscut
poezia soaţă cuminte aşteaptă
lacul singurătăţii mele de nuferi este
albastru la citit chipul tău oglindeşte luna
pe deal însereză după cântec de bucium
viaţa intră smerit în case mărunte în
faţa lui dumnezeu luceafărul
coboară în genunchi pentru noi
codrului îi lipsesc păsări somnoroase
arar îi suspină izvorul de oameni
în dungă puf bătut de vânt dorul
risipă face din inima mea
tămâie arde drum de geniu
marea spală lespedea
dorinţei tale cuvintele n-au murit
după sărut
cuvintele tale erau mândre ca nişte degete pocnite din ce în ce mai des
şi-ţi vedeam inima cât flăcăra dintr-o lampă
de ceva timp
ţi-am fost alături
sărutându-te mereu înainte de culcare
n-am greşit
aşa cum puţin peste miezul nopţii
cu gândurile tot mai sărace
temerea unui desfrâu iese din patul unei femei primitoare
acoperit cu cearşaful
ca după o lună de miere
în fața razelor e un carusel
călușeii aleargă
noi avem mâneci din care ies mâinile noastre lungi
ne prindem hățurile dar inevitabil
câțiva se prăbușesc
atunci îi vezi și spui
don't worry nina, nothing will happen to me
*
ca și cum nina ar fi un copil care învață să meargă
prin aer să ramână în cădere
cu brațele trupul rochia cu elefanți într-o poziție perfectă
și ochii deschiși/ luminoși ca într-un tablou al lui michelangelo
doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație
după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers
din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele
Comentarii aleatorii