am vrut să scriu un poem despre noi
o simplă mișcătoare mărturisire de dragoste
îmi făceam singură curaj mă grăbeam
să nu dea buzna ciufulit și senil sentimentul ridicolului
era o seară blândă ca orice seară-n care
vinovăția își culege recoltele
când mi s-a făcut rău m-a luat amețeala
simțeam că-mi vine să vomit timpul pierdut
au chemat smurdul a urmat ecograful ceva
analize de conștiință
acum stau la fereastră inspir adânc expir
îmi pipăi visătoare sânii
și pântecul
în el pulsează o singurătate siameză.
noi doi ne-am împărțit
ce mai aveam de împărțit
nimicuri prin pungi menajere
tu m-ai urât iar
ziua și-a continuat liniștită
drumul
ca o lamă prin subțiori
chiar moartea-i la cârmă are cârpe sub unghii
a murit dumnezeule steaua s-a stins a apus s-a împrăştiat în abis
am murit şi eu tata m-a îngropat în ţintirim
văzut-am turme de oi miei albi miei pestriţi în viaţa purtată înainte de măcelari
genele mele-s caise când din ceruri albastre îi simt
da mielule da
tu să cobori atunci când e vremea
când timpul se va deschide exact ca o scoică ajunsă cu bine la ţărm
ai grijă să nu plângi să nu urli să nu scoţi niciun sunet
odihneşte-ţi tu mieluţule corniţele tale acum
odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele
mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi
se pogora fericirea
apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare
Comentarii aleatorii