azi nu mă sperie nimic
îmi îngrop liniile din palme în carne
semn că nu vreau să ajung ca mama
să vomit seara de oboseală
să mă privesc în oglindă şi să văd
ridurile şi cusăturile
dovada unei vieţi nereuşite
în colţul camerei depresia pândind dintr- o pânză de păianjen
criza de la 40 de ani
gelozia violentă a tatei modul lui straniu de a înţelege lucrurile
prin ochii acoperiţi cu o plasă de pescar filosof
pământul lui şi copiii lui
singurele medalii
căsuţa din chirpici pe care o îngrijeşte
tu vezi cum pe cerul nostru sunt oameni
din ce în ce mai păsări
din ce în ce mai gânduri
îți mai amintești cum țineam în mâini buburuze lăuze
sau de vecina care scrâșnea frunze de florile mărului
apoi rădea cotoroanța ce umbră mare avea tata
când ne certa pentru prima oară
de-atunci nici n-am mai făcut cascadorii
din păpușile tale de cârpă
supărată mi-ai spus la ureche
că și Dumnezeu e un părinte
ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
mi-au zis: trebuia să fi fost mort de mult
supravețuirea, domnilor, e o chestie de încăpățânare
oricum, fiți liniștiți, chiar viu nu sunt
prin mine umblet de fiară
pânda lungă fără sfârșit ninge fără urme
de aceea sunt fericit:
se adună o gărgăriță pe mână
întorc palma și simt piciorușele ei cum o iau, ușor,
de la capăt
de aceea zic: astăzi voi scrie ultimul vers
apoi mă las
până la stelele negre,
până s-a înnegrit albul
foilor de hârtie,
până am ajuns
ucigător de aproape
de-acea singurătate care,
plângând fără lacrimi,
în ceruri,
îşi înmormântează de-o viaţă
fiul ce s-a născut mort
pe pământ,
Comentarii aleatorii