Cobor din microbuz, pregătit să urc marele deal.
Trec de răspântia cu lumini și intru în noapte,
acolo unde un contracurent îmi spulberă ninsoarea
din plete, ninsoarea iernilor care încă n-au venit.
Pășesc prin întuneric, pășesc printre case pustii
de parcă-aș păși printre suflete părăsite de oameni.
Pășesc prin întuneric, însoțit de umbră,
ca de un personaj dintr-un film postapocaliptic.
Pășesc nepăsător prin întuneric, pășesc, spunându-mi că
acolo unde există lumină, există și lătrat de câine.
hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
noapte cu gheaţă şi praf de amfetamină în răni
cu sânge bolnav scuipat într-o chiuvetă
şi identităţi confuze
- ca balansul
unui vagon de mărfuri
aproape hipnotic
o voce mă împinge spre spasme noi şi
prăbuşiri latente.
atât de absurd
când îmi pui inima ta
în mâini
şi îmi spui că dacă voi pleca
va exploda ca o mină- nu-mi rămâne decât să iubesc această beţie.
gutuile sunt atât de tari
somnul mă caută în anii nouăzeci
părul e alb
cutia de sortis dansează cu multivitaminele
ceaiul de păducel rânjește la flaconul de nitroglicerină dar
dimineață o femeie și-a fardat pleoapele cu buzele mele
Comentarii aleatorii