dimineaţa lunecă pe şosea mai ceva decât în mare
într-o linişte lucie
lumina ca o cârpă moale ne şterge ghetele
ne perie hainele în picouri nişte roiuri de molii care sparg tiparele
ne ţinem strâns avem suflări diferite mici năluci cuvintele
nespuse în timp se dezintegrează
scârţâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem aşa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni şi pâclele de veghe
am putea părea statuia iubirii
în faţă la primărie
câteva becuri halogen împrăştie lumină gălbuie la păsări
de câte ori timpul întunecă degrabă
locul unde copacii lasă urme de frunze
nu-mi mai rămâne nicio cădere
s-o înalț cu lumină la judecată
unde pedeapsa
mai aproape decât orice moarte
îmi duce umbra
prin lume
Şi ce dacă un necunoscut îţi zâmbeşte?
Si ce dacă zâmbetul său te topeşte?
E doar zâmbetul unui trecător grăbit
Al altuia care ţi-ai fi dorit să fi poposit,
Al altuia pe care ţi-ai fi dorit să-l fi oprit.
Comentarii aleatorii