Era criză de locuri,
Se murea câte trei în două paturi.
Mama purta haină portocalie,
până la genunchi,
eu, treişpatru de kile de oase
şi perfuzii roşii-verzui,
până la gât.
O vedeam cum greşea saloanele intenţionat
îmi doream s-o facă neîncetat;
n-aveam voie de nimic,
îmi tot aducea peşte fiert
şi limonadă;
când nu pândeau asistentele,
mă trag de acolo de unde
n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă
nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori
al cui eşti de nu te-a văzut ce te pricepi să faci
mândria şi umilinţa ca două obloane deschise
spre primăvară pomii se arătau mai plini de ei
păsările braţelor ocrotitoare
ne ascundem de păcate în lucruri nemărturisite
întunericul creşte văzând cu ochii
zilele păstrate la ciorap n-au ţinut seama cât de repede trece timpul
cu picioarele aliniate ca nişte soldaţi bat pasul pe loc
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele urii stă dragostea,
dragostea cea frumoasă, care v-a facut prieteni și apoi
v-a învelit când ați adormit plângând
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele dragostei ești tu,
și numai tu știi ce dor și ce moarte
te face acum să zâmbești
și numai aproapele îți este călăul perfect
căruia îi sărutai mâinile strălucitoare
Comentarii aleatorii