știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
de obicei nu-mi răspunde
doar mă fixează
ca pe un șoricel ceva mai mare
ori ca pe o bucățica de carne cu sos
aseară m-a întrebat
ce se întâmplă cu tine
nu știu sissi
chiar nu știu dar îmi pare bine că întrebi
sunt puțin plecată de-acasă și rătăcesc
rătăcesc sissi
ce bine de tine
n-ai probleme existențiale
nu prea te interesează că nu-l înțeleg
probabil nici pe el
de ce pleacă sissi de ce
cum să închidă ușa abia întredeschisă
ce vrea de la mine
de ce nu poate să existe
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
/totul mi se pare că are greutate/
acum cînd viaţa o ultimă îmbrăţişare
mă duce în aprozarul cu vise
unde într-un ritm tîrziu
voi asculta povestea ultimei tristeţi
Comentarii aleatorii