Am fost plăsmuiți la cumpăna dintre zi și noapte
în placente moi de aloe
Pe drumul luminii un big-bang străin
le-a făcut ca niște globuri de cristal pline cu aer polar
Acum stăm cu mâinile contorsionate înspre propria inimă
și cu unghiile învârtim roți nevăzute
Cu fiecare puls învățăm alfabetul morse
și pierdem cuvintele pregătite să intrăm în ele
ca într-o fașă albă pruncul proaspăt îmbăiat
Peste palmele noastre subţiate până la zbor,
mişcarea îşi întinde formele suple –
bum, bum, bum, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm,
şi uite, ameţito, cum pasărea din degete
răstoarnă acoperişul portocaliu cu golul spre noi,
fi-ţi-ar ochii văi arteziene să-ţi fie!
Şi uite, Maniri, că port sudor între coaste,
mă arde c-un roşu nu mai roş decât buzele tale strivite de soare,
arde-te-ar fresca dintre pleoape să te ardă, Maniri!
miroase a praf
în jurul nostru sfinţii au dat drum liber spre cer
urcă numai cine a pătimit cu adevărat de pe urma păcatului
săracii acum se simt răzbunaţi
într-o lume bogată
toate s-au dat peste cap
nimeni nu se mai căsătoreşte din iubire
n-am cum să te uit vreodată
întălnirea dintre noi a fost o poveste
nimeni n-a ştiut cine o să vorbească primul
indiferent de vârstă
drumul de unul singur era tot mai greu
să nu vii la mine de crăciun
nantelli
nu sînt încă pregătit să mor
așa cum ne-am dori
împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă
versurile tale ajung ciuntite reci
izbindu-se ca niște păsări negre
și oarbe
de parbrizul înghețat
al visurilor mele
odinioară am ridicat case de chirpici pentru fiecare amintire
dar au venit apele îngheţul apele
chiar şi haina sperietorii din livada cu meri
s-a decolorat
totuşi mă întrebi ce s-a întâmplat şi cum mă simt
aş răspunde ceva aiurea
cum ar fi vai doamne sau la naiba cum să mă simt
dar mă abţin suntem prea singure soarele asfinte şi nu e nicio glumă
Comentarii aleatorii