Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzația că v-am mai spus asta.
Continui să cred că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt
ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii
aici în după-amiezile cu miros de frunze arse
nu mă mai grăbesc sunt locuit de zgomotul nucilor
pe care un copil le izbește undeva pe o prispă
mi se întorc
anotimpuri din care n-am păstrat nimic
seri lungi traversate de acceleratul de 21 spre podul cu lanțuri
caiete vrăjite pe care le-aș arde pe rug
chipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumb
să suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stinge
Comentarii aleatorii