sentimentele acelea
pe care nu ai avut curajul să le trăiești
sînt ca fructele pe care nu te-ai îndurat niciodată să le muști
le-ai protejat de mizerie
de intruși idioți
un fel de închisoare reciprocă
în timp se micșorează fără să se strice
se stafidesc nobil
se usucă
își pierd adicitatea contemporaneității
focul fiorul carnea
dar nu aroma
devin puțin amărui și mai greu de înghițit
dar mai placute chiar dacă într-un fel
mai dureroase
și mai zgîrcite cu parfumul lor
se pietrifică în timp
stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie
epitetele nu mai au seducții latente
mi-aș mângâia buza cu țigări indecente.
dacă, prin absurd, din confuzie, mi-ar cădea
o frunză pe foaie aș înnebuni subit, înmiit
mi s-ar preface gestul în locuri de fântână
pe care să le dibui cu urechea mea cea bună,
înmiit mi-ar repeta vacanța stearpă
ochiul de spaimă, răcoarea de apă
dar nu se desprinde nicio frunză, nicio adiere
dinspre verbul a fi. ținut de călcâi, de artere,
îl scaldă o precupeață într-o vadră de amurg.
aș bea o marghilomană cu un chirurg
cobor în fața blocului așez garda romană
în jurul toboganului spart
vorbele aspre ale soldaților scot la fereastră vecinii
ne mințim ca la meteo urlă un radio
soarele trage cu praștia-n nori
la capătul de sus al toboganului stă Omul
arătătorul lui pilat l-am înfipt într-un leagăn de plastic
mamaia lui cântă printre sughițuri hinta-pălinta
și îi mai dă câte-un avânt
pe balansoar două chipuri de piatră
buzele lor mimează un sărut murdar
cine-s ăia mă întreabă polițaiul de la trei
îţi ducem tăcerea neîncăpătoare
în burta unei căruţe
rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare
în urmă câteva fiinţe sub dărâmăturile unei pierderi
încearcă să reziste
tot restul se burduşeşte ca să ne strângă într-un singur loc
sub un clopot de cer se zbat norii
o luăm pe strada liniştii
nu ştim ce să ne mai spunem
lipim pământul cu sentimente
de-o veşnicie
Comentarii aleatorii