după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
într-o zi am strâns atât de tare pleoapele
că toate întâmplările din viaţa mea
au pocnit ca nişte seminţe de bostan
mai puţin imaginea ta
care a devenit planetă
sunteţi locuibilă am întrebat
da
dacă vrei putem ieşi mâine la o cafea
sau vedem noi ce facem
şi
până mâine ce fac ştiţi
eu nu am pe nimeni
care să mă ducă încolo încoace
prin univers
mă rog
să aibă grijă de mine
tu ochiul stâng eu cel drept
privim lumea în patru dimensiuni
o să-mi spui că dragostea dă adâncime
sunt pure speculaţii
eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă
semănând cu tentaculele unei meduze
care-i prada unde-i vânătorul?
Comentarii aleatorii