cântec de fântână când
nu mai simţi povara lanţului
legându-te de cel iubit

un loc aparent comun unde
respirăm unul prin celălalt
destin travestit într-un cerşetor orb
ce nu vede decât cerul
ghemuit înlăuntrul său

restul e trădare ceva
atât de omenesc încât
îi poate mişca doar pe oameni

o clipă în care se poate muri
pentru treizeci de talanţi

floarea de oţel a unei nopţi
când la rândul lor cuvintele pot orbi
ca fluturii nocturni
captivi în plase de lumină