un răsărit mazarin îmi dezlipeşte pleoapele
printr-o lovitură de teatru împinge noaptea
de-o parte şi de cealaltă două uşi glisante
atenţie se schimbă scena papal chipul radios
se înalţă din scaun strigând pace pace
nu ştiu cum poate să ia o decizie rapidă
să mă seducă să mă alimenteze cu mister
cred că a învăţat de undeva arta disimulării
face compromisuri şi foarte diplomat
ajunge la inima mea pe care printr-un tratat
avantajos şi fără canoane o cucereşte

întunericul din lucruri nemărturisite
macină sufletul
ca un animal cu ceafa încordată
îşi ciuleşte urechile
după fiecare pas greşit
ochii măriţi ca o guşă înfoiată
îngroaşă frica
inima acoperă capul
în oameni prea mici
viaţă arată cu mâna

în umbra din coşul pieptului
nimeni nu face nimic să aprindă lumina
numai în casa unei văduve arde o rugăciune
întoarsă din cer
n-a avut suficientă putere să creadă