e soare de bărăgan
şi ciulini şi multă arătură şi tu
mergi înaintea mea cu o pălărie
ca o scăfârlie de floarea soarelui
cu mâna la ochi parcă iei distanţe
şi parcă numeri paşii
nu mai sunt atâtea mioriţe încetează
pe cealaltă la bete sprijinită ca un lacăt

şi fluuuuuieri şi scuipi şi înjuri
şi nu te uiţi îndărăt şi
e soare de bărăgan
da
unde e grâul mă

pe urmă te opreşti
bagi mâna adânc în pozânar
scoţi o năzbâtie de lemn
îi umezeşti vârful mărunt cu limbă de moarte
îl strângi între buricele tale ţărăneşti
şi te-apuci frăţie de tăiat lumea în pătrate
dreptunghiuri şi alte parcele
pe o hârtie galbenă ca floarea soarelui
cocoloşită

eu în urma ta
cu baticul tras pâlnie peste ochi
să nu intre aurul să mă orbească
deh
să pot vedea întinsul pe care
l-ai împărţit pentru noi doi
i-ai pus salcâmii bostanii sperietorile fără mâneci
soarele sus pe buza cerului ca un ort
şi grâul mă nene
la picioarele mele desculţe