m-ai dat afară ca pe o vină de care ți-e teamă
să o ascunzi la piept
și n-ai știut că mi-au tremurat genunchii când mi-ai spus
despre regii și reginele tale
viața este un joc de șah ce obișnuiește să-ți coase la piept
o fundă neagră când îți mai piere un pion
eu sunt la acea depărtare nepăsătoare dintre șah și mat
privesc înainte ca și cum am încheiat în remiză încă o conversație
fără fir logic

aș fi știut să proiectez modalități prin care să-ți capturez caii
ca apoi să le redau libertatea pe o câmpie ascunsă
undeva lângă o gură dintre continente unde vulcanii nu se sting
dar n-am vrut să-ți răpesc modul tău de a fi demn
viitor sumbru băut dintr-o înghițitură
trecut glorios gravat pe cearșafuri învinețite de sângele muribunzilor
dinaintea noastră mă aștern să-ți mărturisesc că n-am fost departe
de nimic din ce ți-ai imaginat că aș fi putut fi
dar niciodată mai în zare ca acum
aproape ca un adio tardiv țin să mă deschid ca apoi să mă risipesc
într-un tăiș de sabie la luptă
căci nebunii mei sunt prea deplasați pentru ai tăi
iar reginele tale nu-mi mai sunt prietene de joacă